Administrație

Deputatul Cristian Buican, preşedintele PNL Vâlcea: Continuăm dezvoltarea județului nostru

136Vizualizari

COMUNICAT DE PRESĂ

Pe 5 noiembrie, la Ministerul Dezvoltării, ministrul liberal, Adrian Ioan Veștea, a semnat 30 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, în valoare de 450 de milioane de lei. Aceste proiecte vizează modernizarea infrastructurii rutiere, înființarea și extinderea unor sisteme de alimentare cu apă potabilă, de canalizare și a rețelelor de distribuție a gazelor naturale.
Printre semnatarii acestor proiecte au fost și primarii Ștefan Bîzîc, al orașului Băbeni (FOTO, jos, alături de Adrian-Ioan Veştea), și Florinel Constantinescu, al orașului Călimănești. La Băbeni au fost alocați 8,5 milioane de lei pentru reabilitarea și modernizarea drumurilor, iar la Călimănești au fost alocați 34 de milioane pentru extinderea și modernizarea rețelei de apă potabilă și de canalizare. Astfel, locuitorii celor două orașe vor beneficia de o infrastructură rutieră și de utilități extinse, modernizate și optimizate. Realizarea acestor proiecte va avea un important impact pozitiv asupra calității vieții locuitorilor din Băbeni și Călimănești, dar și asupra dezvoltării economice a celor două localități.

Prin realizarea unor astfel de proiecte în zeci de comune ale județului Vâlcea, Partidul Național Liberal își respectă angajamentele față de locuitori și comunitatea noastră. Liberalii dovedesc astfel, atât la nivel local, cât și național, preocuparea lor pentru creșterea bunăstării cetățenilor și pentru dezvoltarea continuă a economiei.
Dovedim prin fapte că muncim cu dăruire pentru o Românie prosperă și sigură. Vă chem, stimați concetățeni, să votați cu încredere candidații Partidului Național Liberal la parlamentare și pe Nicolae-Ionel Ciucă la președinție, drept cea mai solidă garanție a creșterii nivelului dumneavoastră de trai! Așa să ne ajute Dumnezeu!
• Deputat Cristian Buican