Deputatul Cristian Buican, preşedintele PNL Vâlcea, veste bună despre drumul expres Tigveni – Râmnicu Vâlcea – Drăgăşani – Găneasa
301Vizualizari
• CNAIR a transmis către SICAP documentația pe baza căreia se va încredința, prin licitația publice, realizarea studiului de prefezabilitate pentru această arteră
COMUNICAT DE PRESĂ
După mai mulți ani de eforturi din partea PNL Vâlcea, în special a președintelui Filialei Județene, deputatul Cristian Buican, și a celorlalți parlamentari, precum și a aleșilor locali, realizarea unui drum expres care să lege municipiul Râmnicu Vâlcea de autostrada Pitești – Sibiu a intrat în linie dreaptă. Această legătură de mare viteză, care este deosebit de importantă pentru dezvoltarea municipiului Râmnicu Vâlcea și a județului, și de asemenea pentru creșterea calității vieții cetățenilor, constituie una dintre politicile publice de maximă importanță inclusă în programul electoral al PNL Vâlcea.
Pe data de de 03.11.2022, CNAIR S.A., ca autoritate de resort, a transmis către SICAP documentația pe baza căreia se va încredința, în urma licitației publice, realizarea studiului de prefezabilitate pentru drumul expres (A1) Tigveni – Râmnicu Vâlcea – Drăgășani – Găneasa (DX12). Realizarea studiului de prefezabilitate, inclusiv procedura de atribuire, se va întinde pe o perioadă de 8 luni, din care 7 luni pentru întocmirea propriu-zisă a studiului. După validarea proiectului de prefezabilitate, CNAIR S.A. va încredința SICAP documentația pentru atribuire prin licitație publică a proiectului de fezabilitate.