Derbiul Olanu – Mihăești a decis vicecampioana. Cine a promovat în Liga a IV-a?
ACS Olanu a avut 1-0 la pauză, în meciul disputat pe teren propriu, contra adversarei Corona Mihăești. Acest derbi, între locurile 2 și 3, urma să decidă câștigătoarea titlului de vicecampioană în Liga a V-a. În cele din urmă, Cristi Barbu a marcat pentru 1-1 pentru echipa antrenată de Cătălin Flămânzeanu, iar acest rezultat a adus echipei sale locul 2 mult dorit. Și promovarea în prima ligă județeană a fost atinsă. “Am avut lipsă 5 titulari în această partidă. Plus pe portarul George Vâlceanu, care s-a operat de fiere. Vă dați seama că nu ne-a fost deloc ușor… Eram temători. Dar ne-a ajutat acest rezultat de egalitate și ne-am menținut pe 2 în clasamentul final. În săptămânile viitoare, ne vom așeza cu toții la masă și vom discuta despre ce vom face, despre posibilități, despre ce e mai bine pentru echipă”, a declarat conducerea clubului Corona Mihăești.