luni, decembrie 2, 2024
Diverse

Digi 24 ne-a făcut faimoşi: La Rm. Vâlcea, s-au descoperit substanţe cu care, posibil, ar fi fost detonat bancomatul din Bucureşti!

1.11KVizualizari

Despre Rm. Vâlcea, la nivel naţional şi internaţional, nu se ştiu prea multe lucruri frumoase. Economia e la pământ, salariile sunt praf, societăţile mari pică, una câte una… şi tot aşa. Ani de-a rândul, Rm. Vâlcea a mai fost cunoscut, chiar şi la nivel mondial, ca Hackervillle, Oraşul Hackerilor. Unii ar spune că asta a fost de bine, pentru că, în mod implicit, au fost aduşi bani frumoşi în economica locală. Realitatea este însă alta.
Astăzi, Digi 24 a prezentat un material despre faptul că, în oraşul nostru, ar fi fost descoperite substanţe periculoase, din care s-ar produce bombe. Postul TV respectiv a mai avansat ideea că aceste substanţe ar fi fost utilizate şi pentru detonarea bancomatului din Bucureşti. Sărăcie, hackeri, bombe… Totul sună bine pentru Vâlcea!