Federaţia Română de Şah se întăreşte considerabil din acest an, prin aducerea lui Richard Rapport (26 de ani). Sportivul de origine maghiară a devenit mare maestru la doar 13 ani, iar în prezent se află pe locul 8 la nivel mondial, conform clasamentului actualizat pe data de 3 iunie. Richard Rapport şi-a exprimat dorinţa de a reprezenta România în competiţiile internaţionale, alături de soţia sa, sârboaica Jovana Rapport (30 de ani) – fostă Vojnovic, care e tot şahistă, mare maestră din 2009. Maghiarul a dat astfel curs unei oferte pe care i-a făcut-o Saşa Dragic, un miliardar din Serbia, proprietarul companiei de pariuri sportive Superbet, care a promis că-l va sponsoriza pentru a reuşi să câştige titlul mondial la şah în anii următori.
În aceste condiţii, prin „naturalizarea” lui Richard Rapport, Bogdan Deac – campionul en-titre al României, care ocupă locul 44 la nivel mondial – va avea un rival de top din acest an, în bătălia pentru titlul naţional. Aşa cum se cunoaşte, sportivul vâlcean a devenit mare maestru la 14 ani, 7 luni şi 27 de zile, la vremea respectivă el fiind cel mai tânăr GM din lume. Bogdan Deac a debutat în echipa națională de seniori la 14 ani.
La Superbet Chess Classic România 2022, Richard Rapport (FOTO – alături de soţia sa, Jovana) s-a clasat pe locurile 9-10 (ultimele două), la egalitate de puncte (3,5) cu Shakhriyar Mamedyarov (Azerbaidjan) – câştigătorul din 2021. În schimb, Bogdan Deac a terminat pe poziţiile 4-6, cu 4,5 puncte, la egalitate cu Fabiano Caruana (SUA) şi Leinier Dominguez Perez (SUA). De menţionat este faptul că şahistul vâlcean l-a învins pe sportivul maghiar, în runda a 3-a a turneului desfăşurat între 5 şi 14 mai, în Capitală.
La finele săptămânii, mai precis în perioada 16-18 mai, la București a avut loc turneul final de volei - băieți...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe