La rectificarea bugetară din urmă cu câteva zile, comuna Câineni a primit 30.000 de lei de la Guvern. Potrivit primarului Ion Nicolae, banii vor fi repartizaţi exclusiv pentru rezolvarea problemelor legate de lupta împotriva Covid-19. În acest sens, alesul PNL face demersurile necesare pentru a achiziţiona 1200 de măşti de bumbac şi tot atâtea perechi de mănuşi, pe care le va împărţi locuitorilor până pe 15 mai, când expiră starea de urgenţă din ţară.
„Toţi banii pe care i-am primit la rectificare îi vom direcţiona pentru problemele cauzate de coronavirus. Aşa cum se cunoaşte, conform anunţului făcut de preşedintele României, Klaus Iohannis, din 15 mai, devine obligatorie purtarea măştii în spaţiile publice închise. Iar, până acum, chiar ne-am confruntat cu probleme de acest gen, pentru că mulţi dintre locuitori n-au avut mască şi ne-au solicitat ajutorul, spunând că nu pot să iasă din casă şi să meargă până la magazin, ca să-şi cumpere alimente. De aceea, m-am gândit că trebuie să rezolvăm cumva problema aceasta, iar varianta ideală ar fi de a cumpăra 1200 de măşti şi tot atâtea perechi de mănuşi, pentru a le da locuitorilor până la jumătatea lunii. Astfel, vom oferi fiecărei familii din Câineni câte două măşti – dar nu de unică folosinţă, ci de bumbac, pentru a le spăla şi refolosi de câteva ori – şi câte două perechi de mănuşi”, a precizat Ion Nicolae.
Pe toată durata stării de urgenţă, alesul PNL a ajutat mereu persoanele vulnerabile din Câineni
În ultimele zile, alesul PNL a calculat toate cheltuielile pe care le-a avut cu persoanele aflate în izolare la Câineni, pe perioada stării de urgenţă, dar şi cu bâtrânii vulnerabili, astfel încât să ştie exact dacă va putea acoperi achiziţionarea măştilor şi a mănuşilor din banii primiţi de la Guvern. „Am avut 53 de persoane în izolare şi le-am ajutat pe toate, cu tot ce au avut nevoie. Pe lângă aceste cheltuieli, ne-am ocupat în continuu şi de cele 32 de persoane de peste 65 de ani, iar aici mă refer strict la cele bolnave, fără surse de venit şi singure, care n-aveau niciun copil în localitate, deci, efectiv, n-aveau niciun ajutor. Nu le puteam lăsa să moară de foame în case, ci le-am oferit mereu alimente şi medicamente. În martie, în primele zile după ce a început izolarea, am ajutat 50 de persoane vulnerabile din Câineni. Am comandat de la Metro, iar fiecare pachet a avut o greutate de circa 6-7 kg. Acestea au cuprins 11 produse: zahăr, ulei, făină, fasole, orez, gem, zacuscă, paste făinoase, pâine etc. Toate au fost achitate din bugetul local, iar banii îi vom compensa în continuare din fondurile primite la rectificare. Cheltuielile pe care le-am făcut până în prezent cu persoanele aflate în izolare şi cu cele vârstnice vulnerabile nu depăşesc suma repartizată de Guvern, aşa că vom putea cumpăra şi măştile, şi mănuşile”, a concluzionat primarul din Câineni, Ion Nicolae.
La Şirineasa, s-au încheiat lucrările din cadrul proiectului de asfaltare a 43 de uliţe, în lungime totală de 9 km....
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe