Vineri, 29 decembrie, în prima partidă pe care România a disputat-o la Euro 2024, contra Cehiei, fetele noastre au obţinut o victorie de senzaţie, cu 29-28 (după ce erau conduse la pauză cu 13-11). Tricolorele au luptat însă din greu pentru a-şi trece în cont un succes, iar până la urmă au reuşit datorită revenirii miraculoase din repriza secundă.
Elevele lui Bent Dahl au început meciul mai bine şi s-au desprins la 12-6 (în minutul 25), dar antrenorul norvegian n-a scăpat nici la această competiţie de metehnele cu care ne-a obişnuit când o pregătea pe SCM Rm. Vâlcea: pierdea puncte preţioase după ce echipa se afla în avantaj. Acela a fost momentul în care tricolorele au început cursa de urmărire, iar până la pauză diferenţa s-a redus la doar două „lungimi” (11-13). România a trecut la conducere după pauză şi a izbutit să câştige cu 29-28, într-un final interzis cardiacilor.
În acest duel, golurile echipei noastre au fost marcate de Bianca Bazaliu (9), Lorena Ostase (8), Oana Borş (4), Alisia Boiciuc (3), Alicia Gogîrlă (2), Alexandra Dindiligan (1), Andreea Popa (1) şi Ştefania Stoica (1). Din tabăra cealaltă, cele mai multe goluri au fost marcate de Charlotte Cholevova (11), care e legitimată la SCM Rm. Vâlcea.
Luni, 6 ianuarie, s-a încheiat turul Ligii Florilor. Cea de-a doua parte a campionatului va începe săptămâna viitoare, primele meciuri...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe