Fotbal Județean

Doi jucători de la Olteţul Sineşti, suspendaţi şase etape pentru că s-au bătut cu spectatorii! Clubul a scăpat, însă, „basma curată”!

959Vizualizari

Incidente grave s-au produs pe 20 octombrie, în etapa a 7-a a Ligii a V-a – Seria Est, în meciul dintre Olteţul Sineşti şi Luceafărul Pesceana, care s-a încheiat cu scorul de 5-2 pentru echipa gazdă. În minutul 75, partida a fost întreruptă aproape un sfert de oră, după ce între jucători şi spectatori s-a iscat un scandal, în care s-au împărţit pumni şi picioare, care a fost aplanat abia după ce la stadion a ajuns şi Poliţia.
Incidentele de la Sineşti au ajuns apoi pe agenda Comisiei de Disciplină din cadrul AJF Vâlcea, care a analizat cazul în şedinţa de marţi, 22 octombrie, pe baza rapoartelor de joc întocmite de arbitrul Mihai Schianu şi de observatorul Constantin Gaiţă. Până la urmă, Ion Preda şi colegii săi au menţinut rezultatul din teren, şi nu au pedepsit deloc clubul Olteţul Sineşti, pentru slaba organizare a meciului, dar i-au sancţionat pe cei doi jucători care au provocat scandalul. Este vorba de Vali Constantin Burtea şi Constantin Alexandru Bran, care s-au ales cu câte 6 etape de suspendare şi 200 de lei amendă fiecare.

Şi agresorii de la Zorile Scundu, ai arbitrului Adrian Chebar, au fost pedepsiţi de Comisia de Disciplină

Altfel, în şedinţa Comisiei de Disciplină din 22 octombrie, au fost analizate şi incidentele produse la meciul Oltul Drăgoeşti 2 – Zorile Scundu, întrerupt în minutul 70, la scorul de 4-2 pentru gruparea gazdă, după ce 2 jucători ai echipei vizitatoare l-au agresat pe arbitrul de centru, Adrian Chebar. Unul dintre aceştia (Ion Ovidiu Cojocaru), a primit şase etape de suspendare, iar celălalt (Ionuţ Cosmin Labă) va sta doar două runde pe tuşă. Ambii vor plăti câte o penalitate sportivă de 150 de lei. Pe de altă parte, meciul a fost omologat şi la „masa verde”, cu 3-0, pentru Oltul Drăgoeşti 2.