Doi sud-americani promit fotbal-spectacol la Flacăra Horezu! Adi Popa i-a prezentat deja pe Facebook
Adrian Popa a lăsat o impresie deosebit de frumoasă publicului vâlcean în cei doi ani şi jumătate de când antrenează echipa Flacăra Horezu. Fire discretă, rezervată în ceea ce priveşte declaraţiile pompoase, el a reuşit să obţină rezultate deosebite în Liga a III-a. Acum, echipa sa ocupă locul 2 în clasament, după FC Universitatea Craiova. Adi Popa i-a prezentat deja pe pagina sa de Facebook pe cei doi jucători noi cu care vrea să facă spectacol în Treapt. Ambii provin din America de Sud. Este vorba de Alvaro Cortez (mijlocaş de bandă, născut în Columbia) şi de Jorge Paez (24 de ani, care a evoluat şi în prima ligă din Venezuela). „Cei doi se antrenează alături de noi, le place mult echipa şi oraşul şi vor să rămână la Horezu. Facem tot posibilul să îi legitimăm. E clar că vrem, de la an la an, să fim tot mai buni în campionat. Şi la iarnă vom mai face câteva transferuri”, a anunţat Adrian Popa.