Domino’s Pizza, alături de micuţii fotbalişti de la Oltenia Boromir Winter Cup 2020
Week-end-ul trecut, sute de micuţi fotbalişti de la cluburi puternice din România (printre care s-au numărat şi cei de la FCSB şi Dinamo) au participat la competiţia Oltenia Boromir Winter Cup 2020. Aceasta a fost organizată de FC Oltenia, în parteneriat cu Boromir, Primăria Râmnicului şi Consiliul Judeţean Vâlcea. Pe terenul sintetic din Zăvoi a avut loc turneul de la categoria 2007, care a adunat la start opt echipe, iar în balonul de la Oltenia Arena Sport s-au desfăşurat partidele din cadrul competiţiei rezervate puştilor născuţi în 2010, unde au concurat 12 formaţii din toată ţara.
Cupa de Iarnă Oltenia Boromir va continua la finele acestei săptămâni, mai precis în perioada 14-16 februarie, cu meciurile din cadrul categoriilor de vârstă 2008 şi 2009 (care se vor disputa pe terenul sintetic din Zăvoi), 2011 şi 2012 (ce vor fi programate în balonul de la Oltenia Arena Sport). Potrivit afirmaţiilor lui Adrian Glăvan, care se ocupă de organizarea întregii competiţii, la fiecare dintre aceste grupe vor lua startul câte opt echipe.
La acest mega-turneu, s-a implicat şi Domino’s Pizza, care, de când a intrat pe piaţa din Vâlcea, a sprijinit foarte puternic sportul, dar şi numeroase gale ale elevilor. „Promovăm un stil de viaţă sănătos, iar asta înseamnă, în primul rând, să faci sport. Nu este nimic mai frumos decât să ajuţi copiii, să fii aproape de ei tot timpul”, a precizat conducerea Domino’s Pizza.