Dorin Rădoi – ovaționat la Băile Govora.🎇 “A fost poate cel mai frumos gol din cariera mea!🥰” În minutul 90, se făceau pariuri în tribuna full…
Cavalerul Trac Cernișoara a deschis scorul prin Cosmin Șoșoi, în partida disputată în deplasare, la Sănătatea Govora. Până la pauză, echipa gazdă avea să egaleze, prin Drago; Buică. În minutul 90, la una dintre ultimele faze de joc, Govora a primit o lovitură liberă, de la aproximativ 23-24 de metri de poarta adversă. Cine putea executa, decât cel mai experimentat jucător al clubului, Dorin Rădoi… Înainte de a bate, se făceau deja pariuri în tribuna full: va fi la vinclu, va fi gol, haide, Dorin! Dacă e pe poartă, e gol! Și au avut dreptate: golul a fost dat chiar la vinclu! Scor 2-1, final, iar Sănătatea Govora a obținut 3 puncte. “Am avut ceva emoții, chiar dacă a fost o execuție impecabilă. Cred că e cel mai frumos gol pe care l-am dat din cariera mea, mai ales că nu a avut nicio șansă portarul advers, care, din ce am înțeles, a jucat și la nivel național. Cernișoara are echipă foarte bună, dar am meritat victoria pentru că și noi am pierdut aiurea alte meciuri. Dedic golul lui Gabriel Bîzîc, antrenorul nostru, care a luat două galbene în mod nemeritat, el fiind pe banca tehnică. Olaru a arbitrat foarte bine, dar sincer, aici a greșit! Mă bucur că primarii din Otăsău, Pietrari și Govora au fost prezenți la meci. Tribuna a fost full, mulțumim tuturor spectatorilor noștri. Aaa, am uitat, dedic golul și prietenului meu, Alex Rizoiu, de la Stejarul Vladesti. Privește și învață!”, a declarat Dorin Rădoi.




