marți, ianuarie 14, 2025
Diverse

Dorin Rădoi (Viitorul Pietrari) a deschis scorul contra celor de la Alunu, din lovitură liberă impecabilă

977Vizualizari

Viitorul Pietrari a început bine partida disputată pe teren propriu, cu Olteţul Alunu, în 16-imile fazei județene a Cupei României. Dorin Rădoi a fost, și de această dată, imperial și a deschis scorul, dintr-o lovitură liberă bătută impecabil, la rădăcina barei, din colțul careului de 16 metri. El s-a remarcat, de-a lungul meciului, cu numeroase pase de finețe și viziune asupra jocului de ansamblu.

Din păcate însă, avantajul a durat doar câteva minute pentru el și colegii săi. Neatent, Iulian Dinucu a comis fault în propria suprafață de pedeapsă, iar vicelidera județului a egalat prin Sică Vlad, de la punctul cu var. „A fost o minge la semiînălțime și am ridicat piciorul să o resping din careu. În zona aia, așa cum era normal, trebuia să fiu anunțat de colegi că am adversar care forțează„, a explicat Dinucu, după meci. Scorul a fost 3-2, la pauză. La reluarea jocului, echipa antrenată de Marian Pleașcă a profitat din plin de forma mai bună și avea să mai înscrie de încă 6 ori: 9-2! FINAL!