Dorin și Florin, egal! Viitorul Ostroveni, primul meci, cu Viitorul Pietrari
FC Viitorul Ostroveni a disputat primul meci amical de la înființare, contra celor de la Viitorul Pietrari. Echipa înființată de Florin Dinucu a făcut 2-2 și are în plan noi jocuri de verificare. “Pentru mine, mă bucur că băieții de la echipa noastră au abordat cu maximă seriozitate acest joc. Nu am avut tot lotul la dispoziție, dar s-a jucat intens, cu pase pe jos, multe contraatacuri și interes. A fost o premieră în care eu și Dorin Rădoi am fost adversari ca antrenori și jucători. Așa cum am mai spus, încercăm să ne înscriem în Liga a V-a. Căutăm toate variantele pentru a avea și un buget care să ne asigure participarea în competiție. Lotul îl avem deja, dar ne mai lipsesc și alte chestii importante. Aș dori să mulțumim lui Ovidiu Șerban, care a achitat arbitrajul la acest amical. Am avut brigadă de arbitri, deci a fost un meci organizat ca la carte”, a declarat Florin Dinucu.