Dorinel Bălău suspectează de evaziune fiscală fosta conducere a AJF… „Comănescu nu ştie că eu am plătit toate restanţele!”
Dorinel Bălău susţine că echipa sa, Oltul Drăgoeşti, nu are deloc datorii uriaşe către AJF Vâlcea, aşa cum „preşedintele Adrian Comănescu ar fi declarat în spaţiul public, pentru a-l determina să înceteze cu criticile lansate la adresa arbitrilor şi a AJF”. „Nu este deloc problema mea că fosta conducere a AJF nu a înregistrat plăţile făcute de mine. Am toate chitanţele pentru banii achitaţi, doar că nu mi s-au emis facturi nici măcar până acum. Asta e grav! Adi Comănescu spunea într-un grup restrâns să mai tac din gură şi să nu critic mereu arbitrajul, că sunt plin de datorii. Nu e deloc aşa… Am văzut acum că, la patru cartonaşe galbene, cauţinea pentru a juca e de 200 de lei. Vai de mine?! Dar AJF a discutat vreodată cu echipele pe această temă? Veţi vedea, pe viitor, că arbitrii vor arunca în continuu cu cartonaşe galbene în stânga şi în dreapta, în mod special, pentru a aduce bani la bugetul AJF. Această măsură a fost adoptată tocmai pentru a aduce noi încasări… 200 de lei pentru cartonaşe galbene? Unde suntem, în Liga I?”, a răbufnit Bălău.