SCM Rm. Vâlcea are un program infernal în această perioadă, cu câte două meciuri tari atât în Liga Florilor, cât şi în Liga Europeană. În întrecerea internă, formaţia antrenată de Rasmus Rygaard Poulsen o va întâlni miercurea aceasta pe Dunărea Brăila, în deplasare, iar săptămâna viitoare, miercuri, 22 ianuarie, tot de la 17.30 (şi în direct pe PRO Arena), „municipalele” vor primi vizita echipei CSM Corona Braşov. Aşa cum se cunoaşte, pe 7 septembrie, în meciul din tur, SCM Rm. Vâlcea a pierdut sub Tâmpa (28-30), după ce a avut un avantaj de şase goluri în prima repriză. Înfrângerea a produs o vâlvă enormă, iar după acea partidă a izbucnit un conflict între suporteri şi fostul antrenor principal, Bent Dahl, care până la urmă a dus la demisia tehnicianului norvegian, două luni mai târziu.
Având în vedere că după duelul cu Borussia Dortmund, din deplasare (de duminică, 12 ianuarie), SCM Rm. Vâlcea o va înfrunta, pe teren propriu, pe Ikast Handbold, în Liga Europeană (duminică, 19 ianuarie), meciurile importante din Liga Florilor au picat cum nu se putea mai prost. Practic, elevele lui Rasmus Rygaard Poulsen se află în faţa celei mai grele perioade din sezonul actual.
Sâmbătă, 15 februarie, SCM Rm. Vâlcea o va înfrunta în Sala Traian pe Borussia Dortmund, într-un meci care le poate...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe