La alegerile locale din 27 septembrie, în comuna Tetoiu vor merge să-și aleagă candidatul preferat pentru funcția de primar și două femei cu vârste de 104 și, respectiv, 103 ani. Este vorba de Elena Mihalcea și Ioana Statie. „Ideea este că ele vor merge personal să voteze și nu vor chema urna mobilă acasă. Sunt un exemplu de devotament pentru toată comunitatea noastră”, a precizat primarul Lucian Antonie.
În perioada următoare, alesul PNL va organiza și un eveniment social. Este vorba de recompensarea financiară a 15 mame care au adus pe lume prunci, anul acesta, de 20 de tineri care au făcut majoratul, precum și de 10 cupluri care au împlinit o jumătate de secol de căsnicie. „Întotdeauna, Primăria s-a implicat în recompensarea persoanelor care trec prin momente deosebite, dar și pentru elevii din localitate, pe care i-am dus în excursii. Încă de când am fost ales în funcţie, am avut în vedere să organizez acțiuni prin care să ne arătăm și mai mult respectul pentru comunitatea noastră”, a completat primarul PNL din Tetoiu, Lucian Antonie.
În luna decembrie, primarul din Păușești-Măglași, Marcel Radi, a semnat contractul de finanţare pentru proiectul de extindere a rețelei de gaze naturale în totaă...
În conformitate cu prevederile Legii nr. 9/2025 a bugetului de stat pe anul 2025 și ale Legii nr. 273/2006 privind...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe