De mai mulţi ani, pe lângă investiţiile în infrastructură rutieră, reţele de apă şi canal, şcoli, grădiniţe, cămine culturale, parcuri pentru copii, terenuri sintetice de sport, sisteme moderne de iluminat public stradal etc, conducerea Primăriei Slătioara a fost preocupată de dezvoltarea localităţii şi dintr-un alt punct de vedere. În acest sens, pe platoul din satul Mogeşti, pe marginea DN 67 Horezu – Tg. Jiu, au fost concesionate mai multe suprafeţe de teren pentru deschiderea unor afaceri de către oamenii interesaţi, cu scopul de a atrage fonduri importante la bugetul local şi de a fi create locuri de muncă.
Potrivit primarului Camelia Romcescu (FOTO), recent, s-a finalizat un nou proiect, în acest caz fiind vorba de o pensiune, care a fost construită lângă sala de nunţi amenajată deja în zona respectivă. „În prezent, se mai află în derulare o altă investiţie pe platoul din satul Mogeşti, un centru de servicii, care va include şi o spălătorie auto modernă. Un proiect important pentru comunitatea locală, pe care l-am iniţiat cu drag în urmă cu câţiva ani, s-a referit la concesionarea unor parcele de teren, în satul Rugetu, pentru cuplurile tinere din comună care vor să-şi amenajeze o gospodărie. Am avut deja o solicitare în acest sens şi sunt convinsă că, pe viitor, când locuitorii vor vedea cât de frumoasă e acea zonă, vor mai fi depuse şi alte cereri pentru construirea de noi case în Rugetu. Mai ales că avem acolo şi toate utilităţile posibile!”, a declarat Camelia Romcescu.
Corona Mihăești am luat bătaie cu 2-1 de la CS Bărbătești. Echipa antrenată de Cătălin Flămânzeanu a reușit să deschidă scorul, dar...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe