Mihaela Vîrlan – Director Sisteme de Management DIANA și Ana-Maria Vintilă – Manager Kaizen DIANA, au participat recent la o acțiune de promovare a Culturii Kaizen în mediul social, prin realizarea unei acțiuni 5S în spațiul public.
La această inițiativă au fost invitați, cu titlu special, reprezentanți din cadrul Primăriei Râmnicu Vâlcea, administrația locală acceptând invitația de a se alătura proiectului cu interes și deschidere față de această abordare inovatoare.
Acțiunea, organizată în cooperare cu Primăria Buzău, Asociația Kaizen Manager Club și Asociația Clean Up Japan, s-a desfășurat la Școala Gimnazială nr. 11 Buzău – prima școală verde din țară – și a constat în curățarea și organizarea spațiului public.
Obiectivul principal al acestor inițiative este de a învăța participanții – reprezentanți ai mediului de afaceri, ai comunității, autorități publice – cum să se implice și mai activ, aplicând principiile Kaizen, pentru a îmbunătăți și a crea un impact pozitiv asupra mediului, comunității și vieții cotidiene.
Kaizen este un sistem de management care se concentrează pe îmbunătățirea continuă în pași mici. Sistemul de Management Kaizen este recunoscut pentru dezvoltarea culturii performanței la toate nivelurile organizației prin abordarea proceselor cheie și a sistemelor care contribuie la succesul unei companii.
Îmbunătățind activitățile și procesele standardizate, Kaizen vizează în primul rând eliminarea pierderilor și reducerea costurilor de producție, având un impact și în creșterea performanței.
În luna noiembrie se împlinesc 3 ani de când a demarat implementarea sistemului Kaizen în grupul DIANA, sub coordonarea Institutului Kaizen România. Implementarea sistemului probează angajamentului DIANA pentru perfecționarea continuă, îmbunătățirea performanțelor și sustenabilitate.
Înaintea meciului cu CS Păușești-Măglași, primarul Emanuel Birăruți și-a avertizat jucătorii de la Oltețul Alunu că nu acceptă să piardă...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe