CFR Cluj a produs o mare surpriză în turul 2 din UEFA Europa League, echipa antrenată de Dan Petrescu reușind s-o elimine pe FC Lugano (din Elveția). După 0-0 în deplasare, formația din Ardeal a terminat la fel și meciul retur, de pe teren propriu, așa că a fost nevoie de două reprize de prelungiri, de câte 15 minute fiecare, pentru stabilirea echipei care a mers mai departe. Deși a fost dominată autoritar în ambele partide din această „dublă”, CFR Cluj a dat lovitura în minutul 96, prin gambianul Sheriff Sinyan, care a marcat cu capul după un corner executat de kosovarul Meriton Korenica.
Dacă în turul precedent, cu Paksi FC (din Ungaria), Adrian Alexandru-Păun (30 de ani) nu a fost utilizat deloc de antrenorul Dan Petrescu, de această dată fotbalistul originar din Drăgășani a apărut pe teren în ambele manșe ale „dublei” cu echipa din Elveția. În deplasare, pe 24 iulie, el a intrat pe teren în minutul 77, când l-a înlocuit pe Karlo Muhar, care s-a accidentat și va absenta câteva luni. Croatul a fost personajul negativ al acelui meci, după ce a ratat un penalti, în minutul 11, când a nimerit bara laterală.
Ulterior, în manșa retur, din 31 iulie, Adrian Alexandru-Păun a început meciul tot ca rezervă, dar a intrat la pauză, în locul atacantului moldovean Virgiliu Postolachi. Vâlceanul a rămas pe teren până la finele celor 120 de minute de joc.
Potrivit tragerii la sorți, în următorul tur din UEFA Europa League, CFR Cluj o va înfrunta pe Sporting Braga. Primul meci din această „dublă” va avea loc joi, 7 august, de la ora 19.30, în Ardeal, iar returul se va disputa peste exact o săptămână, în speță, joi 14 august, dar de la 21.30, în fieful echipei din Portugalia.
După o pauză de o lună, și echipele din Liga a III-a au început să-și reia pregătirile pentru cea de-a...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe