Povestea unui bătrânel sărac ce hrănea câţiva porumbei din nimicul lui! „Dragostea nu are limite! Ea învinge tot…”

În urmă cu vreo doi ani, un bătrânior stafidit, foarte retras de fel – dar cu un bun simț al umorului, atunci când reușeai să îl abordezi – hrănea zilnic porumbeii care, grație lui, se adunau mereu într-o parcare dintre blocurile din Ostroveni. El, acel domn simpatic, care se ferea să zâmbească prea des, din cauză că dantura nu îl mai ajuta de mult, avea nişte reguli stricte. Venea zi de zi, la aceeași oră, să-și hrănească prietenii, cărora le și vorbea mai mult de o jumătate de ceas, timp în care le împărțea – din nimicul lui! – o pâine de 1 leu, pe care o cumpăra personal de la magazin. Era foarte sărac, din ce spuneau apropiații lui, acei puțini prieteni pe care îi avea.

La un moment dat (recunosc, au trecut luni bune până să îmi dau seama), acel simpatic pensionar a dispărut din peisaj. Mi-am dat seama mult prea târziu! S-a întâmplat asta abia când nu am mai văzut porumbeii în jurul blocurilor, cu toate că toți copiii îi așteptau cu drag. „Unde e domnul cu porumbeii?”, au întrebat, mai târziu, cei mici… „Nu mai e… S-a dus!”. Într-adevăr, omul cu porumbeii dispăruse. Iar odată cu el, și porumbeii! Locul era pustiu!

Când vezi oamenii care sfidează „regulile” vieţii de zi cu zi, pentru un minut de relaxare, și ne aduc porumbeii înapoi, atunci simți că nu mai există boală… Boala e doar un prag! Unul mic! Iar dragostea nu are limite! Ea învinge tot…

P.S.: Oamenii încă hrănesc ceea ce au și ce văd mai frumos!