Sporturi

Duminica aceasta, echipele de cadeţi şi cadete de la CNMB dispută, în Sala Capela, primele meciuri din campionatul de volei

1.32KVizualizari

Săptămâna aceasta, va fi rândul echipelor de cadeţi şi de cadete de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” să debuteze în noul sezon al Campionatelor Naţionale de volei, care a demarat însă, oficial, pe 6 octombrie, când formaţiile antrenate de Marius Mărgărit şi Romaniţa Nicolau au avut zi liberă. Duminică, 20 octombrie, ambele grupări vâlcene le vor înfrunta pe cele similare ale Colegiului Naţional „Nicolae Titulescu”, din Craiova. Meciul băieţilor va începe la ora 11.00, iar cel al fetelor la ora 13.00.
Cadeţii de la CNMB fac parte din Grupa C, în care au mai fost repartizate alte patru echipe, CNNT Craiova, CSŞ Caransebeş Oţelul Roşu, CSŞ Blaj şi CSŞ „Dinicu Golescu” Câmpulung Muscel, pe care elevii lui Marius Mărgărit le vor înfrunta chiar în această ordine. În schimb, în Grupa E, cadetele le vor înfrunta de-a lungul sezonului, pe rând, pe CNNT Craiova, ACS Volei Craiova, CSŞ Caransebeş şi CSŞ Lugoj. La ambele categorii, vor accede în faza semifinală primele trei clasate din fiecare grupă.
„La cadeţi, cred că CSŞ Blaj va fi favorita grupei noastre, e o echipă foarte puternică. În prima etapă, Blajul a bătut la Craiova, cu 3-0, iar Câmpulung, la Caransebeş, cu 3-1. În condiţiile în care primele două poziţii par a fi ocupate deja, noi ne vom bate pentru un loc la turneul semifinal cu echipele din Craiova şi Caransebeş”, a precizat antrenorul Marius Mărgărit, coordonatorul secţiei de volei de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”.
În încheiere, acesta a mai dezvăluit că, în sezonul actual lotul echipei de cadeţi de la CNMB îi are în componenţă pe Silviu Amzolini, Denis Burtoi, Rareş Ceauşu, Vlad Corşoreanu, Fabrizio Mihai, Răzvan Orăşanu, Ionuţ Păuna, Rareş Cristian Pavel, Liviu Şerbănescu, Rareş Udubaşa şi pe gemenii Gabriel şi Mihai Maioru.