Fotbal Județean

Duminica aceasta, la Zătreni, se dispută ediţia a 6-a a Cupei Olteţul. Nicolae Vîlcu a stabilit programul meciurilor

1.04KVizualizari
La finele acestei săptămâni, mai precis duminică, 29 august, Nicolae Vîlcu va organiza cea de-a şasea ediţie a Cupei Olteţul. Pe stadionul din comuna administrată de primarul Constantin Liţoiu se vor înfrunta patru echipe. Aşa cum am mai anunţat, pe lângă cea locală, Olteţul Zătreni, vor mai fi prezente o trupă de old boys din Zătreni, dar şi două invitate din „afară”: Ştiinţa Grădiştea şi Cerna Copăceni.
„De data aceasta, competiţia rămâne bătută în cuie, nu va mai fi vorba de nicio amânare. Am făcut şi un regulament pe care l-am trimis fiecărei participante, în care am explicat oficialilor că turneul se supune în totalitate regulilor unui campionat de fotbal. În acest sens, am spus clar că echipele sunt obligate să vină cu jucătorii proprii, nu cu unii care sunt legitimaţi la altele. Altfel, vor pierde meciurile prin forfait, dacă vor fi contestaţii din partea adversarelor. E foarte uşor să-i depistăm pe jucătorii care nu fac parte din loturile echipelor. Aşa cum noi folosim jucătorii noştri şi am jucat tot timpul cu ei, e normal ca şi adversarele să nu aducă de la alte formaţii. Pentru că sunt echipele, nu le dau numele, care până şi în amicale strâng jucători de peste tot, doar cu ambiţia de a bate pe noi”, a subliniat Nicolae Vîlcu.

Olteţul Zătreni va înfrunta echipa de old boys din localitate, celălalt meci din semifinale fiind Ştiinţa Grădiştea – Cerna Copăceni

În încheiere, Nicolae Vâlcu a prezentat şi programul competiţiei din acest week-end. În prima partidă, de la ora 12.00, se vor înfrunta Olteţul Zătreni şi formaţia de old boys din Zătreni. Apoi, va urma meciul Ştiinţa Grădiştea – Cerna Copăceni. După aceea, învinsele din semifinale se vor întâlni în finala mică, iar învingătoarele în finala mare. „Duelurile vor avea câte două reprize, de minim 30 de minute şi maxim 40 de minute. Probabil că va fi vorba de 40 de minute, deşi în anii precedenţi am jucat mereu chiar şi cu reprize de 45. Nu se pune problema să nu încadrăm cu timpul, competiţia poate să se încheie şi după ora 18.00”, a adăugat antrenorul de la Olteţul Zătreni.