În următoarea etapă din Liga a IV-a, care se va disputa în acest week-end, ultimele patru clasate se vor întâlni în meciuri directe. Unirea Tomşani (locul 15) o va înfrunta, pe teren propriu, pe Olteţul Alunu (14), iar Viitorul Mateeşti (16) va primi vizita grupării Minerul Berbeşti (13). Ambele partide vor avea loc duminică, 25 septembrie, de la ora 11.00.
Pentru echipa din localitatea administrată de primarul Cosmin Anghelescu, confruntarea cu „ortacii” reprezintă încă un bun prilej de a acumula şi mai multă experienţă. „Chiar dacă nu am avut un început bun de sezon, nu disperăm, campionatul este lung şi putem să ne revenim. În orice caz, jocul nostru este promiţător, avem ocazii, însă nu dăm atâtea goluri câte ne-am dori, dar sperăm să reglăm lucrurile pe parcurs. Liga a IV-a e extrem de puternică, jucăm împotriva unor echipe care se află de ani buni la acest nivel, poate şi de un deceniu, ce sunt alcătuite din jucători care se cunosc între ei şi după cum respiră, nu doar cum stau în teren. De aceea, e atât de greu pentru început, dar, încet-încet, ne vom omogeniza şi vor apărea rezultatele pozitive”, a subliniat primarul din Mateeşti, Cosmin Anghelescu.
Meciul dintre Viitorul Mateeşti şi Minerul Berbeşti va fi cel de-al doilea duel direct din acest sezon dintre formaţiile care reprezintă zona de vest a judeţului în Liga a IV-a. Pe 28 august, în prima rundă a campionatului, partida dintre Olteţul Alunu şi Minerul Berbeşti s-a terminat la egalitate (1-1). Ulterior, va avea loc şi confruntarea dintre Olteţul Alunu şi Viitorul Mateeşti, care se va disputa la jumătatea lunii viitoare, pe 16 octombrie, în etapa a 8-a.
Echipa de fotbal Minerul Costeşti va beneficia de sprijinul noului primar al localităţii, Vasile Borăscu. Liberalul a ţinut să menţioneze...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe