Viitorul Mateeşti a pierdut derbiul cu Minerul Berbeşti, disputat week-end-ul trecut, în deplasare. Alex Cincă şi colegii săi au fost învinşi cu scorul de 5-1 (după 3-0, la pauză). Echipa vizitatoare a înscris unicul gol la 0-4, prin Nicolae Iliescu (zis Dumba), care a fost introdus pe teren în repriza secundă. Altfel, de menţionat mai e faptul că, la scorul de 5-1 pentru gazde, când mai erau 10 minute înainte de final, oaspeţii au ratat şi un penalti, prin Victor Coandă.
„Adversarii au prins o zi mai bună decât noi, s-au instalat încă din prima repriză la cârma meciului, iar la final au reuşit să-şi treacă în cont toate cele 3 puncte. Jucătorii berbeşteni au jucat mai bine poate şi pentru că s-au obişnuit deja cu noul stadion sintetic. Pentru noi, acesta a fost abia primul meci pe care îl jucăm pe un teren mare cu gazon artificial. Sigur că acesta nu e însă motivul pentru care am pierdut! În mod cert, au contat totuşi vechimea şi experienţa pe care adversarii le au la nivelul Ligii a IV-a. Oricum, suntem în grafic în lupta pentru evitarea retrogradării, mai ales că ambele formaţii aflate sub noi în clasament (Viitorul Budeşti şi Stejarul Vlădeşti) au pierdut în această rundă. Mai sunt echipe cu care putem lua puncte până la final, cum ar fi Foresta Mălaia, Lotru Brezoi, Atletic Drăgăşani, dar rămâne de văzut cum ne vom prezenta la acele meciuri. Deocamdată, e prematur să vorbim despre acele partide”, a declarat primarul din Mateeşti, Cosmin Anghelescu.
În următoarea rundă, într-o partidă care va avea loc duminică, 9 aprilie, Viitorul Mateeşti va primi, pe teren propriu, vizita echipei FC Păuşeşti Otăsău. „Aşa cum am mai afirmat, la acest nivel, niciun duel nu seamănă cu altul, iar totul depinde de forma de moment a jucătorilor. Cum se odhinesc înainte de meci, cum intră în joc etc. Tocmai de aceea – cine ştie!? – poate că vom reuşi o surpriză, la fel ca în tur, cu CS Mădulari şi FC Băbeni!”, a adăugat Cosmin Anghelescu.
Cosmin Anghelescu jr. a marcat unicul gol în partida Under 19
Ziua de duminică, 2 aprilie, a fost una nefastă şi pentru juniorii Under 19 de la Viitorul Mateeşti. Tinerii fotbalişti pregătiţi de Alex Cincă au fost depăşiţi chiar pe teren propriu de CSŞ Rm. Vâlcea, cu scorul de 3-1. Unicul gol al învinşilor a fost marcat de Cosmin Anghelescu jr (FOTO – în prim-plan). În următoarea rundă, Viitorul Mateeşti va evolua în fieful formaţiei Lotru Brezoi.
Deşi trebuiau să înceapă pe 24-25 august, startul Ligilor a IV-a şi a V-a a fost amânat cu o săptămână....
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe