Dumitru Ciorîcă a avut prima plantație industrială de muri din Oltenia. Primarul din Cernișoara îi va sprijini pe locuitori să se asocieze pentru diferite afaceri, ca viața să le fie mai bună
2.61KVizualizari
Primarul din Cernișoara, Dumitru Ciorîcă, este primul investitor privat din Oltenia care a făcut o plantație de muri industrială, lucru care se întâmpla la începutul anilor 2000. De atunci şi până în prezent, afacerea i-a mers destul de bine, el având contracte de livrare mai ales în Occident.
„Doar anul trecut a mers mai slab vânzarea, din cauza regulilor apărute pe pandemie. Eu lucrez cu un italian şi am câteva hectare de muri. La Cernișoara, mai sunt, din ceea ce știu, încă 7 hectare care produc puternic, ale altor locuitori. Am mai spus-o: cea mai mare problemă a noastră e lipsa apei. Au fost perioade în care căram cu cisterna locuitorilor, pentru că nu aveam nici măcar de băut. La ora actuală, cea mai mare plantație de muri din Vâlcea e la Copăceni. Investitorul respectiv are și căpșuni. Îi merge bine, tocmai pentru că are apă”, a precizat Dumitru Ciorîcă.






