sâmbătă, iunie 21, 2025
Fotbal Diverse

Dumitru Dragomir a fost luat la bășcălie de toată presa națională și nu numai. Nici nu e de mirare, la cum arată în imagine!

974Vizualizari
Gabriela Firea, din dorința de a mai atrage o parte din electorat în perspectiva alegerilor pentru funcția de primar general în București, a anunțat, cu surle și trâmbițe, câteva dintre personalitățile marcante care o susțin. Astfel, printre vedetele ce-i sunt alături se numără fostul premier Petre Roman, fostul selecționer al naționalei de fotbal a României, Anghel Iordănescu, dar și vâlceanul Dumitru Dragomir – fost șef al LPF.
De departe, „Oracolul din Bălcești” a avut cea mai bizară prezență, purtând pe față o vizieră de tot… respectul. Presa națională, site-urile de satiră și toți internauții nu au întârziat să îl ia la bășcălie. Nu doar pe el, ci şi pe toţi „expirații lui Firea”. „Cimitirul elefanților”, „Animal Planet”, „Muzeul Antipa”, „Au scos moliile din dulap”, „Mumii în toată firea” – au fost doar câteva dintre miile de expresii care au invadat spațiul virtual. Se prea poate!
Dumitru Dragomir încasează de la stat trei pensii, în valoare totală de peste 2 miliarde de lei vechi pe an și are chirii din care primeşte încă 9000 de euro. Vâlceanul mai deţine numeroase bijuterii și proprietății. Recent, el a vândut una dintre vilele sale, pentru care a încasat aproape 4 milioane de euro. „Mitică de la Ligă” are mai multe condamnări la activ și un proces la ora actuală, fiind acuzat că a luat mită 3 milioane de euro de la RCS & RDS, pentru drepturile TV din Liga I. În primă instanță, Dragomir a fost condamnat de Tribunalul București la 4 ani de închisoare cu executare. Tam-tam!