miercuri, aprilie 15, 2026
Administrație

Dumitru-Sorin Leonte a amenajat un cabinet stomatologic la Perişani, la căminul cultural din centrul localităţii

927Vizualizari
Din această primăvară, la Perişani, s-a înfiinţat un cabinet modern de stomatologie, în care îşi desfăşoară activitatea un medic de specialitate originar din Sibiu. Dumitru-Sorin Leonte, viceprimarul cu atribuţii de primar din localitate, a declarat că spaţiul situat în incinta căminulului cultural din centrul comunei a fost închiriat încă de la finele anului trecut, prin licitaţie.
„Ar fi trebuit să deschidem cabinetul încă din luna decembrie, dar am întârziat puţin din cauză că nu am fost gata cu toate dotările. Sterilizatorul şi compresorul erau ieşite din uz şi am putut să achiziţionăm altele noi abia după ce am făcut bugetul pe 2023. În plus, tot în această primăvară, am cumpărat şi ultima piesă de mobilier, pentru a putea obţine avizul Colegiului Medicilor şi al DSP. Pentru amenajarea cabinetului stomatologic de la căminul cultural, am investit în jurul a 20.000 de lei. Licitaţia pentru închirierea spaţiului s-a desfăşurat în decembrie, iar conform contractului, valabil timp de 1 an, cu drept de prelungire, medicul respectiv va plăti o redevenţă lunară. Achiziţionarea materialelor consumabile pentru cabinet îi revine tot lui. În condiţiile în care incinta a fost dotată de primărie, am stabilit ca preţurile pentru serviciile practicate să fie cât mai rezonabile pentru locuitori, nu de genul celor de la oraş. Administraţia publică i-a pus la dispoziţie acel spaţiu, iar convenţia a fost ca medicul să aibă tarife raportate la bugetul oamenilor”, a precizat Dumitru-Sorin leonte, viceprimarul cu atribuţii de primar din Perişani.