Dunărea Brăila, prima adversară a Vâlcii, s-a întărit considerabil în această vară. Aneta Udriştioiu şi Bianca Tiron, printre jucătoarele transferate
* meciul cu echipa antrenată de Aurelian Roşca va avea loc sâmbătă, 31 august, de la ora 12.30, în Sala Traian
Dunărea Brăila, prima formaţie pe care elevele lui Florentin Pera o vor înfrunta în noul sezon al Ligii Florilor, s-a întărit considerabil în această vară. Astfel, printre jucătoarele care au semnat contracte cu echipa antrenată de Aurelian Roşca pentru campionatul 2019-2020 se numără extrema dreaptă Aneta Udriştioiu (29 de ani, ex-CSM Bucureşti), interul stânga Bianca Tiron (24 de ani, ex-Corona Braşov), interul dreapta Marina Dmitrovic (34 de ani, ex-Corona Braşov) şi portarul Elena Şerban (24 de ani, CSM Danubius Galaţi) – ultima dintre acestea evoluând şi la HCM Rm. Vâlcea, în sezonul 2016-2017.
În plus, brăilenii au mai adus şi o sud-amercancă, pivotul Tamires Morena Lima de Araujo (25 de ani, ex-Kisvardai – Ungaria), coechipieră cu Samara da Silva Vieira în naţionala Braziliei, la Jocurile Pan Americane care au avut loc recent, în Peru, unde selecţionata „cariocas” a câştigat medaliile de aur. Pe de altă parte, trupa de la malul Dunării a mai transferat-o şi pe tânăra Ioana Beatrice Bălăceanu (18 ani, inter dreapta / centru), care s-a format la Centrul Naţional Olimpic de Excelenţă de la Rm. Vâlcea, iar în sezonul trecut a evoluat pentru campioana României.
Golghetera Ligii Florilor, Alina Czeczi Vătu, şi pivotul Nicoleta Preda şi-au prelungit contractele pe încă doi ani
Altfel, oficialii de la Dunărea Brăila au mai prelungit pe câte două sezoane şi contractele jucătoarelor importante din lot. Este vorba de extrema stângă Alina Czeczi Vătu (29 de ani) – nimeni alta decât golghetera Ligii Florilor din sezonul trecut, cu 179 de goluri, şi de pivotul Nicoleta Safta (24 de ani), în timp ce extrema dreaptă Cătălina Preda (28 de ani) a mai semnat pe încă un an. Pe de altă parte, şi reputatul tehnician Aurelian Roşca (51 de ani) şi-a dat acordul pentru a continua la formaţia din estul ţării pentru încă două campionate. Tot la Brăila, mai evoluează, în continuare, alte trei jucătoare care au trecut şi pe la SCM Rm. Vâlcea: Marina Razum (portar), Natasa Krnic (inter stânga) şi Carmina Bădiţă Manea (extremă stânga). La polul opus, în această vară, au părăsit însă corabia jucătoare precum Diana Munteanu (ajunsă la CSM Gloria Buzău), Nicoleta Tudor (SCM Craiova), Gabriela Vrabie (HC Zalău), Iryna Shutska şi Cristina Gheorghe.
Meciul SCM Rm. Vâlcea – Dunărea Brăila va avea loc sâmbătă, 31 august, de la ora 12.30, în Sala Traian. Pentru cei care nu vor putea fi prezenţi în tribune, partida va fi transmisă LIVE, de TVR 1.