vineri, decembrie 1, 2023
Handbal

DUPĂ 6 ANI, VÂLCEA REVINE ÎN LIGA CAMPIONILOR! Meciul SCM – Bietigheim se dispută vinerea aceasta, de la ora 18.30, în Sala Traian

870Vizualizari

La finele acestei săptămâni, SCM Rm. Vâlcea va debuta oficial în Liga Campionilor. Echipa antrenată de Florentin Pera, Mia Rădoi şi Ildiko Kerekes Barbu va înfrunta, pe teren propriu, în Sala Traian, formaţia germană SG BBM Bietigheim. Meciul va avea loc vineri, 4 octombrie, de la ora 18.30. După şase ani de la desfiinţarea echipei Oltchim, noua grupare de top a Vâlcii, SCM, va bifa astfel primul sezon din istorie în care va evolua în grupele celei mai puternice competiţii inter-cluburi din Europa. „Vâlcea e din nou în Liga Campionilor şi trebuie să abordăm cu maximă atenţie şi concentrare toate meciurile pe care le vom disputa în această competiţie”, spune Pera.
Campioana României speră să-şi treacă în cont o victorie cât mai concludentă în meciul cu SG BBM Bietigheim, iar asta şi pentru că formaţia germană va fi cea cu care SCM se va lupta pentru a se califica mai departe, în grupele principale. Poate tocmai de aceea, tehnicianul din Sala Traian se aşteaptă la o afluenţă-record în Liga Campionilor, ca un suport moral pentru elevele sale într-un duel atât de important. „Sunt convins că publicul va veni într-un număr foarte mare la meciurile noastre din Europa. S-a văzut asta şi anul trecut, în Cupa EHF, când sala a fost cam prea mică pentru adversare mult mai modeste. Revenirea Vâlcii în Liga Campionilor a stârnit un interes enorm şi îi va aduce pe oameni în Polivalentă, mai ales dacă şi rezultatele vor fi pozitive!”, a subliniat Florentin Pera.