După runda care a avut loc la mijlocul săptămânii trecute, în Sala Traian, Liga Florilor a intrat într-o mică vacanţă, cauzată de turneul de calificare la Jocurile Olimpice, pe care naţionala feminină a României îl dispută în acest week-end, în perioada 19-21 martie, în Muntenegru. FRH a anunţat încă de acum o săptămână că meciurile din cadrul etapei a 13-a din competiţia internă vor avea loc pe 24 şi 25 martie, la Baia Mare, în Sala „Lascăr Pană”. În acea rundă, SCM Rm. Vâlcea o va înfrunta pe HC Zalău, întâlnirea fiind stabilită pentru joi, 25 martie, de la ora 13.15.
Zilele trecute, Federaţia a decis perioada în care va avea loc şi etapa a 14-a, dar şi locaţia acesteia. Astfel, penultima rundă din turul Ligii Florilor va fi programată în zilele de 30 şi 31 martie, oficialii din Capitală preferând încă o dată oraşul Sf. Gheorghe şi Sala „Sepsi Arena”. Conform „ţintarului” stabilit de FRH, meciul pe care SCM Rm. Vâlcea îl va juca contra echipei „U” Cluj va fi ultimul din program şi se va desfăşura miercuri, 31 martie, de la ora 18.45.
Austeritatea anunțată de noul Guvern, condus de liberalul Ilie Bolojan, pune lacătul pe sportul românesc. Investițiile în construirea de stadioane...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe