sâmbătă, septembrie 14, 2024
Administrație

După ce a asfaltat drumurile, a introdus apa şi canalizarea, a modernizat şcolile şi grădiniţele, Toma Peştereanu mai are doar două obiective de realizat la Costeşti

840Vizualizari

Toma Peştereanu se numără printre primarii de top din Vâlcea. În ultima perioadă, el a reuşit să introducă toate utilităţile la Costeşti, reţelele de apă şi canalizare, iluminatul public stradal, să modernizeze şcoala şi grădiniţele, să asfalteze toate drumurile, să facă un dispensar modern, iar lista poate continua. Pentru 2020, social-democratul mai are două obiective majore de realizat: introducerea reţelei de gaze naturale şi amenajarea unui teren de fotbal pe care să joace Minerul Costeşti, campioana de iarnă a Superligii. „Proiectul pentru stadion este deja depus la Compania Naţională de Investiţii… În funcţie de răspunsul pe care îl vom primi, vom vedea dacă ne apucăm de această investiţie cu bani din bugetul propriu sau nu. Oricum, anul acesta vreau să construiesc neapărat stadionul, mai ales că avem cea mai frumoasă echipă de fotbal din istoria localităţii şi e păcat să nu avem şi o bază sportivă pe măsura rezultatelor. Am depus mult suflet şi, bineînţeles, m-am zbătut ca jucătorii să aibă salariile achitate la zi, astfel încât atmosfera să rămână la fel de bună în continuare. Deocamdată, vom evolua tot pe Stadionul „Oltchim” (Brother’s Sport Hub, cum e denumit în prezent), unde Marius Voican, sponsorul nostru, ne oferă condiţii excelente, mai ales că a adus o serie de investiţii importante la acest complex. Bineînţeles, obiectivul meu este acela de a ne întoarce acasă!”, a explicat primarul PSD din Costeşti, Toma Peştereanu.