luni, februarie 17, 2025
Handbal

După ce au convins-o pe Rebeca Necula, oficialii de la SCM Rm. Vâlcea au venit cu o veste bună şi în privinţa contractului cu Mia Zschocke

410Vizualizari
În urmă cu o săptămână, mai precis luni, 8 ianuarie, SCM Rm. Vâlcea a anunţat că a ajuns la un acord cu Rebeca Necula (20 de ani), pentru prelungirea contractului. Aşa cum mai precizat, tânăra handbalistă va rămâne în Sala Traian încă doi ani, mai precis până în 2026.
O zi mai târziu, în speţă, marţi, 9 ianuarie, oficialii grupării din Sala Traian au venit cu o altă veste asemănătoare. De această dată, a fost vorba de nemţoaica Mia Zschocke (inter centru, 25 de ani), care se va afla sub comanda lui Bent Dahl şi în ediţia viitoare a campionatului. „O nouă veste minunată! Mia Zschocke va rămâne la Râmnicu Vâlcea și în sezonul următor”, au anunţat oficialii SCM-ului, pe pagina de Facebook a clubului din Sala Traian.
Sursă foto: Facebook SCM Rm. Vâlcea