marți, septembrie 10, 2024
Fotbal Național

După ce s-a despărţit de CS „U” Craiova, Bogdan Vătăjelu a semnat, zilele trecute, cu o altă echipă din Superligă

288Vizualizari
După o lungă perioadă petrecută la CS „U” Craiova, vâlceanul Bogdan Vătăjelu s-a despărţit vara aceasta de formaţia antrenată de Eugen Neagoe. Fundaşului stânga în vârstă de 31 de ani nu i-a mai fost prelungit contractul de către oficialii olteni, aşa că a fost nevoit să-şi găsească un alt angajament. Aşa cum se cunoaşte, la jumătatea sezonului 2017-2018, jucătorul lansat în fotbalul mare de Dan Zguroiu a fost vândut de CS „U” Craiova la Sparta Praga, în schimbul a 1,3 milioane de euro. Bogdan Vătăjelu nu s-a acomodat însă în Cehia, iar în iulie 2019 a fost răscumpărat de echipa din Bănie pentru 350.000 de euro. Pentru formaţia doljeană, vâlceanul a evoluat în 236 de meciuri, a marcat 13 goluri și a dat 16 pase decisive.
Vara aceasta, vâlceanul n-a dus lipsă de oferte, el fiind curtat de Rapid Bucureşti şi de FCSB, iar la un moment dat s-a zvonit chiar că ar fi semnat cu Abha Club, din Arabia Saudită, pe două sezoane, pentru un salariu de 500.000 de euro – în primul an şi 650.000 – în cel de-al doilea. Însă, din diferite motive, transferul în Orientul Mijlociu nu s-a concretizat, iar la finele săptămânii trecute Bogdan Vătăjelu a fost prezentat oficial de „U” Cluj. „Am mutat din nou pe piața transferurilor și l-am adus pe Cluj Arena pe unul dintre cei mai valoroși fundași stânga din Superligă. Bogdan Vătăjelu este jucătorul echipei noastre. Bine ai venit la U, Bogdan!”, au transmis oficialii clubului din Cluj-Napoca.
La echipa din Ardeal, vâlceanul îl va avea ca antrenor pe Anton Petrea, vicecampion cu FCSB – în 2022, dar care a retrogradat-o pe Chindia Târgovişte – în campionatul încheiat recent. În acest moment, Bogdan Vătăjelu este cotat la 550.000 de euro de către site-ul de specialitate transfermarkt.com. În trecut, fundaşul stânga a îmbrăcat şi tricoul echipei CSM Rm. Vâlcea, în perioada când patronul clubului din Zăvoi era Cătălin Rufă.
Sursă foto: Facebook FC Universitatea Cluj