După ce sârbul Aleksandar Tunguz a părăsit Vâlcea, SCM a adus un nou preparator fizic. Acesta a mai trecut pe la SCM Gloria Buzău, CSU Suceava şi CSM Slatina
Aşa cum se cunoaşte, SCM Rm. Vâlcea a realizat patru achiziţii pentru viitorul sezon competiţional, în acest sens fiind vorba de franţuzoaicele Julie Foggea (portar, 33 de ani) şi Alicia Toublanc (extremă dreapta, 28 de ani), de bielorusa Iryna Mokat (pivot, 30 de ani) şi de românca Andreea Bujor (inter stânga, 22 de ani).
Pe de altă parte, echipa din Sala Traian are noutăţi şi în staff, în speţă, va avea un nou preparator fizic. Astfel, după două sezoane petrecute la Rm. Vâlcea, sârbul Aleksandar Tunguz (34 de ani) s-a despărţit de SCM pentru a lucra la naţionala de handbal masculin din ţara sa. În locul acestuia, a fost adus Marian Crăciun, un fost handbalist de performanţă, care a ales însă o altă cale decât cea de conducător sau antrenor.
Acesta este cu 1 an mai tânăr decât Aleksandar Tunguz, iar până acum a mai îndeplinit rolul de preparator fizic la echipele feminine SCM Gloria Buzău şi CSM Slatina, precum şi la gruparea masculină CSU Suceava, cu care a promovat în Liga Zimbrilor. De fiecare dată, el a lucrat alături de antrenorul Adrian Chiruţ. În plus, pentru o scurtă perioadă, Marian Crăciun a fost şi maseurul echipei de fotbal Oţelul Galaţi, când gruparea de la malul Dunării reîncepea ascensiunea din Liga a III-a.
SCM Rm. Vâlcea a ratat toate obiectivele cu care a pornit la drum în acest sezon. Echipa din Sala Traian...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe