După cum a promis, primarul Mircia Gutău a dispus demararea unor lucrări ample în zona centrală a Râmnicului, pentru eliminarea inundării acesteia la ploile torențiale
În urma convocării de către primarul Mircia Gutău a responsabililor din Apavil într-o ședință tehnică menită să găsească soluții pentru împiedicarea apariției inundațiilor în zona centrală a Râmnicului în cazul unor ploi torențiale precum cea din week-end-ul trecut, de luni, 1 iunie, vor demara o serie de lucrări complexe care vor viza segmentul din Calea lui Traian situat între intersecția cu Podul Vinerii Mari și cea cu strada Știrbei Vodă. Vor fi înlocuite și redimensionate conductele de legătură între geigere și conducta principală de colectare și deversare în râul Olănești a apelor pluviale, care și aceasta va fi înlocuită cu una a cărei dimensiune să facă față unor cantități mari de precipitații.
Se estimează că lucrările vor dura aproximativ o lună, iar în acest interval de timp, traficul pe porțiunea centrală din Calea lui Traian se va desfășura în regim restricționat pe câte o bandă pentru fiecare sens. Conducătorii auto sunt rugați să folosească variantele ocolitoare, respectiv străzile Carol I și General Magheru, iar pentru tranzitul pe direcția Nord – Ostroveni să folosească mai degrabă pasajul rutier Tudor Vladimirescu și bulevardul Tineretului; în cazul în care nu vor putea evita centrul Râmnicului, deplasarea trebuie să se facă cu precauție, respectând indicatoarele rutiere temporare.
• Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea
În week-end, reprezentanții Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea au anunțat că s-a finalizat o nouă investiție în infrastructura rutieră. Este vorba...
Reabilitarea și modernizarea Centrului Balnear din Băile Olănești este una dintre investițiile pe care Sorin Vasilache și-a propus să le...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe