Constantin Lițoiu mai are doar puține lucrări de infrastructură de pus la punct la Zătreni. Printre acestea amintim: asfaltarea mai multor ulițe, introducerea a încă 3 kilometri de rețea de apă şi a canalizării în 3 sate, contruirea unei grădinițe cu program prelungit și alte investiții la drumuri și poduri – pentru care liberalul a obținut deja finanțare. Pentru a crește atractivitatea localității sale, primarul din Zătreni mai vrea să facă și o piscină, cu șezlonguri, terasă, zonă disco, pentru relaxare pe timp de vară. Tot în zonă, adică, lângă fostul SMA, va fi amenajată și o scenă pentru spectacole în aer liber.
„Chiar dacă vreau să investesc în agrement și distracție, anunț cetățenii că nu voi mări taxele și impozitele locale. Voi fi mereu aproape de oameni, pentru că am fost ales să-i ajut. Împreună, vom rezolva toate problemele în următorii ani”, a spus primarul din Zătreni, Constantin Lițoiu.
Primăria Municipiului continuă amenajarea străzilor din zonele limitrofe ale Râmnicului, parte dintre ele afectate de introducerea rețelelor de utilități (în...
COMUNICAT DE PRESĂ Primăria Comunei Bujoreni anunță lansarea proiectului „Împreună pentru seniorii noștri – servicii de sprijin la domiciliu”, finanțat...
Trei fronturi de lucru sunt deschise în această săptămână de către echipele Direcției Administrarea Domeniului Public din cadrul Primăriei Municipiului...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe