sâmbătă, decembrie 5, 2020
Administrație

După încheierea lucrărilor pe DC 86 Spârleni – Dealul Mare – Bălşoara (2,7 km), Nicolae Concioiu asfaltează şi drumul spre biserica Măgureni

396Vizualizari
La Guşoeni, primarul Nicolae Concioiu continuă lucrările la cele două obiective pentru care a obţinut finanţare în vara anului 2017, prin PNDL 2. Unul dintre acestea se referă la reabilitarea, extindere şi dotare a dispensarului uman din localitate, unde valoarea totală a proiectului este de 1,4 milioane de lei. Pe de altă parte, la Guşoeni se află în derulare şi construirea grădiniţei cu program prelungit, unde vor funcţiona două grupe de copii, o investiţie care se ridică la 1,3 milioane de lei. „În ceea ce priveşte celelalte proiecte din comună, în ultima perioadă, s-au derulat lucrările de asfaltare a DC 86 Spârleni – Dealul Mare – Bălşoara, pe o lungime de 2,7 kilometri. Investiţia a avut o valoare totală de 2,5 milioane de lei şi a beneficiat de finanţare prin PNDL 1. Activitatea de apropie de final, de curând, am mai avut de realizat doar nişte mici lucrări la podeţele către gospodării, la câteva şanţuri şi de turnat asfalt pe o alee laterală, dar şi de trasare a marcajelor rutiere. În principiu, nu mai e mult de lucru, s-a făcut deja ce era important. Tot legat de asfaltări, am luat în calcul să turnăm covor bituminos în faţa complexului pe care l-am achiziţionat recent în centrul civic al comunei. În acea zonă, se vor amenaja câteva locuri de parcare şi un scuar cu spaţiu verde”, a menţionat Nicolae Concioiu.
În încheiere, alesul PSD a dezvăluit că, în primăvară, a întreprins acţiuni de modernizare a iluminatului public la patru biserici şi patru cimitire din Guşoeni. „La solicitarea multor locuitori, lăcaşele de cult beneficiază acum de iluminat modern. În total, am montat 20 de stâlpi şi 30 de lămpi. Colaborarea cu preoţii celor două parohii din localitate este foarte bună şi a fost important sprijinul acestora în derularea investiţii pe care le-am realizat. În continuare, ne aflăm în discuţii pentru a asfalta şi drumul ce duce spre biserica Măgureni. Lucrarea a fost achiziţionată în SICAP încă din luna octombrie a anului trecut, dar abia recent ni s-a promis că vor demara şi lucrările propriu-zise. Uliţa respectivă are o lungime de circa 600 de metri şi deserveşte un cătun din Măgureni, dar asigură şi accesul către biserica din acel sat”, a concluzionat primarul din Guşoeni, Nicolae Concioiu.