Fotbal Județean

După meciul Valea Mare – Alunu (3-3), s-au bătut 22 de lovituri de la 11 metri. Ambii portari au ratat!

1.48KVizualizari
A fost fotbal-nebun în meciul Viitorul Valea Mare – Olteţul Alunu 2016, disputat week-end-ul trecut, în 16-imile fazei judeţene a Cupei României!!! Oaspeţii au deschis scorul, însă au fost egalaţi de două ori (1-1 şi 2-2), după care echipa primarului Constantin Briceag a marcat pentru 3-2. În minutul 80, trupa reprezentată de Nicolae Birăruţ a punctat însă din nou, 3-3, iar partida s-a dus, astfel, la loviturile de departajare de la 11 metri.
„La penaltiuri, s-a marcat la foc automat. Toţi jucătorii au înscris, până ce au executat portarii, iar amândoi au ratat. S-a trecut la a doua serie de penaltiuri, iar, de această dată, de la Valea Mare a ratat Chiriţă şi de la noi a marcat Grecea. Meciul s-a terminat cu 10-9, la penaltiuri. A fost chiar nebunie! Sincer, ar fi fost păcat să nu ne calificăm în sferturi, pentru că, totuşi, am jucat mai bine. Aş dori să-l felicit pe primarului Constantin Briceag, de la Valea Mare, pentru terenul foarte bun pe care îl are. Nu am mai văzut până acum un gazon mai bun în judeţ! Este o plăcere să joci fotbal acolo!”, a spus Nicolae Birăruţ, preşedintele echipei Olteţul Alunu 2016.