După showul cu Brezoi, CSPM are încă două amicale planificate! Obiectivul este…
Weekendul trecut, CS Păușești-Măglași s-a impus cu scorul de 8-0, contra formației Lotru Brezoi. Joi, de la ora 18.00, echipa antrenată de Mihai Lungan va evolua cu CSȘ Rm. Vâlcea (juniori republicani pregătiți de Alin Pufu) și, pe 9 august, contra celor de la Viitorul Budești.
“L-am transferat și pe Andi Petrescu, care a evoluat la FC Păușești-Otăsău. Lotul este destul de valoros și nu cred că vom face alte transferuri noi. S-a văzut în ultimul an ca există o legătură bună în relațiile de joc. Așteptăm meciurile oficiale, pentru că acolo se va vedea munca din pregătire. Eu am mare încredere în staff și în băieți că vor termina pe podium și, totodată, vom disputa finala fazei județene a Cupei României. În fond, acesta este și obiectivul stabilit pentru sezonul viitor. Avem câte 16-17 jucători la fiecare antrenamente, iar asta ne bucură. E un mare câștig că ne pregătim de două ori pe săptămână, plus că avem un lot valoros și numeros, care va fi un plus mare pentru noi. Săptămâna aceasta, va sosi și gazonul sintetic pentru stadionul nostru de fotbal. Din ce am înțeles, noul stadion va fi prevăzut și cu nocturnă, pentru a putea valorofica și mai bine noua investiție”, a precizat Claudiu Dumitru.




