Diverse

E bătaie pe mulți jucători de la Chimia, după performanța din Cupa României…

824Vizualizari

Vara aceasta, Chimia 1973 Rm. Vâlcea a reușit cea mai mare performanță din istoria clubului: câștigarea fazei județene a Cupei României. În urma acestei prestații excelente, precum și a rezultatelor bune din Liga a IV-a, mai mulți jucători antrenați de Alin Savu au intrat în atenția unor echipe de top din Vâlcea. Delegatul Gabriel Glodeanu speră însă că va rămâne același nucleu și din sezonul viitor, chiar dacă conducerea nu se va opune transferurilor la un nivel mai bun. „Doar eu știu trei cluburi din Vâlcea care vor jucători de la noi. Conducerea administrativă va lua o decizie în privința lor. E clar că nu te poți opune dorinței unui jucător de a face pasul mai sus. La noi, principiul de bază al echipei e atmosfera frumoasă. Nu avem salarii sau alte stimulente financiare cum se întâmplă prin alte părți. Dar am reușit să ajungem sus, tocmai pentru că am știut să ținem mereu băieții uniți„, a transmis Gabriel Glodeanu.