„E cuvântul nostru împotriva cuvântului arbitrilor! Noi nu avem nicio putere!” – Răbufnirea dură a unui antrenor din Liga a V-a….
Meciurile din Liga a V-a continuă să ofere momente tensionate, dar și dispute aprinse legate de arbitraj. După o partidă de-a dreptul nebună, pierdută cu scorul de 5-4 în fața celor de la Viitorul Pietrari (deși echipa sa conducea cu 4-3), antrenorul celor de la Viitorul Șirineasa, Daniel Băcanu, a răbufnit la adresa sistemului și a modului în care se iau deciziile pe teren. El a văzut cartonașul roșu în minutul 81 și trage acum un semnal de alarmă către AJF Vâlcea, acuzând un exces de zel din partea arbitrilor și o lipsă de protecție pentru echipele din ligile inferioare.
Totul a pornit într-un moment critic al meciului, pe final, când un jucător de doar 16 ani al Șirinesei a fost eliminat. „Am pierdut cu 5-4, OK, nu vreau să mai zic nimic despre meciul în sine. Doar că eu am primit cartonaș roșu, în minutul 81. Un jucător de al meu a luat cartonaș roșu, l-am întrebat pe arbitru ce s-a întâmplat și am luat și eu roșu. Mi-a zis arbitrul să îi arătăm filmarea, dacă nu sunt de acord. Păi, ce filmare, la Liga a V-a? Asta e bătaie de joc, ofensă la adresa noastră. A făcut exces de zel la maxim”, a explicat Daniel Băcanu.
Antrenorul recunoaște că a răbufnit nervos, însă contestă modul în care centralul a interpretat situația și ce a trecut în foaia de joc: „Spune, la sfârșit, că i-am adus injurii. Nu m-am dus la el, am înjurat la general, de nervi, fără să îi spun arbitrului personal ceva. Am zis: ce… e faultul tău? Nu i-am adus injurii. Din păcate, arbitrii fac legea, iar eu o să stau suspendat, o să iau amendă… Eu recunosc partea mea de vină, am înjurat, m-am întors cu spatele, dar după ce luasem roșu. El confundă reproșul cu injuriile. Nu ai voie să zici nimic”, a continuat acesta.
Băcanu ridică o problemă mai veche din fotbalul mic: puterea absolută a arbitrilor în foaia de joc și lipsa unor mijloace prin care oficialii sau jucătorii să se poată apăra în fața unor decizii pe care le consideră abuzive.
„Arbitrii pot scrie tot ce vor în foile de raport, pentru că e cuvântul meu împotriva lor… Băiatul nostru care a fost eliminat are doar 16 ani! Dacă el a făcut fault grosolan… Nu contest că nu a fost fault, dar să spui că i-am adus injurii e prea de tot. Arbitrul pune pe foaie, eu dau din gură… Vreau să se facă ceva în așa fel încât ceea ce scrie arbitrul în foaie să dovedească și observatorul sau alți martori. Ca să fie OK! Nu e normal ce se întâmplă, ca arbitrul să taie să să spânzure mereu”, a tunat Daniel Băcanu.




