Fotbal Diverse

E OFICIAL! Frații David și Isaac Dumitra, de la iSport, au semnat cu Academia Hagi

2.85KVizualizari
Săptămâna aceasta, doi fotbaliști legitimați la iSport Rm. Vâlcea au semnat contracte cu cea mai puternică Academie din România, „Gheorghe Hagi”. Este vorba de frații David și Isaac Dumitra, născuți în anii 2007 și, respectiv, 2010. Cei doi s-au pregătit la clubul din Constanța încă din luna februarie, iar acum au fost legitimați, fiind foarte apreciați pentru calitățile lor. Acesta este încă un succes al clubului iSport Rm. Vâlcea, manageriat de Bogdan Mihalache. La ora actuală, mai mulți copii – de 2006, 2007 și 2008 – sunt în atenția Academiei, urmând ca, de anul viitor, să fie monitorizați și cei de 2009, 2010 și 2011.
„Am demonstrat, încă o dată, că la iSport avem antrenori valoroși, care se dedică în totalitate meseriei lor. În fond, ne dorim tot ce e mai bun pentru copiii din club. Obiectivul nostru este ca, de la fiecare grupă de vârstă, să dăm măcar un jucător la Academia Hagi. În perioada următoare, facem înscrieri și pentru formarea grupelor de copii născuți în anii 2014 și 2015. Părinții interesați să-și aducă copiii la iSport, ne pot contacta la unul dintre următoarele numere de telefon: 0745-397.766 sau 0743-193.321. iSport și-a propus să devină un brand, nu doar în Vâlcea, ci în regiune. Avem un proiect amplu, pe termen lung”, a explicat Bogdan Mihalache.
De precizat că, la iSport Rm. Vâlcea, își desfășoară activitatea patru antrenori – Bogdan Mihalache, Narcis Enăchescu, Adrian și Alin Savu – toți având rezultate deosebite de-a lungul anilor și cu mulți copii transferați inclusiv în străinătate.