Echipa de 2 milioane de euro a Vâlcii s-a făcut de râs la Cisnădie! Adio, titlu naţional?
• după victoriile categorice, la 10 şi 11 goluri, obţinute în acest sezon în faţa Măgurei, elevele lui Florentin Pera au capotat când nimeni nu se aştepta
În această seară, SCM Rm. Vâlcea a disputat un nou meci în Liga Florilor. Este vorba de restanţa cu Măgura Cisnădie, din deplasare, din cadrul etapei a 16-a. Partida s-a încheiat cu victoria uluitoare a echipei antrenate de Alexandru Weber, cu scorul de 25-22 (după 13-10, la pauză). Ardelencele au profitat din plin de faptul că vâlcencele au prins o zi cu adevărat nefastă şi nu le-au iertat! Înfrângerea e cu atât mai surprinzătoare cu cât SCM le-a administrat sibiencelor două eşecuri drastice în precedentele două meciuri din sezonul actual: 27-17, în tur, în Sala Traian, în Liga Florilor, şi 28-17 (chiar pe 15 ianuarie 2020), în deplasare, în şaisprezecimile Cupei României. Măgura Cisnădie şi-a luat revanşa când nimeni nu se aştepta!
Campioana României nu s-a aflat niciun moment la conducere
Trist, dar adevărat! Campioana României – deşi pornea ca mare favorită! – nu s-a aflat niciun moment la conducere în partida din această seară, ci a alergat în continuu după egalare. Când au reuşit-o, de câteva ori, vâlcencele au cedat mereu iniţiativa, iar echipa adversă a trecut din nou în avantaj. Handbalistele lui Alexandru Weber au început în trombă şi s-au instalat la cârma meciului încă din start. Măgura Cisnădie a condus cu 4-2 (în minutul 4), dar SCM a egalat repede situaţia (4-4). Apoi, sibiencele s-au desprins iarăşi la două „lungimi” (6-4, în minutul 8), după care elevele lui Florentin Pera au echilibrat, din nou, scorul (7-7, în minutul 16). Din acel moment, a urmat o perioadă nefastă pentru Vâlcea, care nu a mai înscris niciun gol timp de 10 minute, jucătoarele din Sala Traian irosind şi o lovitură de la 7 metri, prin daneza Ann Grete Norgaard. În schimb, SCM a încasat patru „boabe” la rând, iar Măgura Cisnădie s-a desprins la 11-7, în minutul 24. Ulterior, după 12-8 (în minutul 27), vâlcencele au punctat de două ori şi au mai redus din handicap (12-10, în minutul 29). Ultimul gol al reprizei l-au marcat însă adversarele, astfel că echipa din Sibiu a condus la pauză cu 13-10.
Diferenţa maximă din această partidă a fost de patru „lungimi”
În startul reprizei secunde, mai precis în minutul 33, ardelencele au refăcut avantajul de patru goluri (14-10), după care a urmat o perioadă bună a SCM-ului. Elevele lui Florentin Pera au început o frumoasă cursă de urmărire şi au egalat din nou: 15-15, în minutul 39. Sibiencele s-au mai desprins o dată, la 17-15 (în minutul 41), după care SCM a restabilit echilibrul de pe tabela de marcaj (17-17, în minutul 43). Ulterior, s-a mai consemnat doar încă o dată egalitatea (18-18, în minutul 46). Măgura Cisnădie a avut un final mai bun şi a tranşat partida în favoarea sa în ultimul sfert de oră. Sibiencele au punctat de trei ori la rând şi s-au detaşat la 21-18, în minutul 53. Aceeaşi diferenţă s-a mai înregistrat de alte trei ori, în minutele următoare: 22-19, 23-20 şi 24-21. În minutul 60, avantajul a urcat din nou la patru „lungimi” (25-21), după care vâlcencele au marcat ultimul gol, iar partida s-a încheiat cu scorul de 25-22 pentru formaţia din Transilvania.
Kristina Liscevic cea mai prolifică jucătoare din tabăra vâlceană
În acest duel, cele mai multe goluri pentru formaţia vâlceană au fost marcate de sârboaica Kristina Liscevic (9). Altfel, pe lista marcatoarelor pentru SCM şi-au mai trecut numele Asma El Ghaoui (4 goluri), Samara da Silva Vieira (2), Marta Lopez Herrrero (2), Ann Grete Norgaard (2), Iryna Glibko (2) şi Alicia Fernandez Fraga (1).
Eşecul nescontat de la Cisnădie periclitează total şansele campioanei României de a mai câştiga, din nou, trofeul suprem la finele sezonului. Pentru a termina pe primul loc, SCM mai are doar o singură şansă: să facă un meci mare, pe 11 martie, în deplasare, cu rivala CSM Bucureşti. În cazul în care elevele lui Florentin Pera vor pierde derbiul care va avea loc peste trei săptămâni, titlul naţional va lua drumul Capitalei.
Sursă foto: Facebook SCM Rm. Vâlcea – Handbal Feminin