Handbal

Echipa de handbal a Vâlcii, aproape de cel de-al treilea Final Four consecutiv în Cupa României. Ce noroc pentru SCM!

804Vizualizari

Astăzi, la ora prânzului, la sediul FRH din Bucureşti, s-a desfăşurat tragerea la sorţi a meciurilor din cadrul sferturile de finală ale Cupei României. Spre deosebire de etapele precedente (şaisprezecimi şi optimi), când a trebuit să evolueze în deplasare, în fieful formaţiilor Măgura Cisnădie şi Gloria 2018 Bistriţa, de această dată se poate spune că SCM Rm. Vâlcea a avut noroc. Echipa antrenată de Florentin Pera va juca în Sala Traian, împotriva echipei Dunărea Brăila. Având în vedere rezultatele înregistrate în meciurile din campionat (în care campioana României s-a impus fără emoţii, cu 24-18 acasă şi cu 31-25 în deplasare), vâlcencele vor avea o misiune relativ uşoară pentru a accede în Final Four-ul competiţiei.

Vâlcea a pierdut precedentele două finale, în faţa rivalei din Capitală

Pentru gruparea din Sala Traian, ar fi pentru a treia oară consecutiv când se va califica în „careul de aşi” al Cupei României. Aşa cum se cunoaşte, în ediţiile precedente, Vâlcea a pierdut însă de fiecare dată în ultimul act în faţa marii rivale, CSM Bucureşti. În 2018, la Ploieşti, cu scorul de 29-22 (când echipa noastră se numea HCM), iar în 2019, la Bistriţa, cu 30-29, după prelungiri (26-26, în timpul regulamentar de joc).

Meciurile din sferturi vor avea avea loc în prima jumătate a lunii martie

Deocamdată, FRH nu a stabilit încă zilele de desfăşurare şi orele exacte când vor avea loc partidele din sferturi, acestea urmând a fi decise împreună cu reprezentanţii TVR (postul naţional fiind partenerul oficial al competiţiei), care va transmite câteva dintre meciurile programate. Până în prezent, se ştie doar că duelurile se vor desfăşura în prima jumătate a lunii viitoare, data anunţată deja fiind miercuri, 11 martie. Dar, cum atunci e programat chiar derbiul dintre CSM Bucureşti şi SCM Rm. Vâlcea, din Liga Florilor, mai mult ca sigur că partidele celor două echipe din Cupa României vor avea loc ulterior.

Bătălia pentru trofeu va fi pe 25-26 aprilie. Posibil, chiar în Sala Traian!

În ceea ce priveşte bătălia pentru trofeu, în acest sezon, Final Four-ul e programat pe 25-26 aprilie. Oraşul care va găzdui turneul va fi stabilit de Comisia de Competiţii din cadrul FRH, după desfăşurarea sferturilor. Cu siguranţă, la fel cum s-a întâmplat şi în sezonul trecut, conducătorii de la SCM Rm. Vâlcea vor solicita, din nou, să organizeze competiţia în Sala Traian, în ideea că jucătoarele lui Florentin Pera vor avea astfel posibilitatea de a câştiga, în premieră, Cupa României.
Sursă foto: www.frh.ro

HANDBAL FEMININ / CUPA ROMÂNIEI

Sferturi de finală

• Miercuri, 11 martie:
CS „U” Cluj-Napoca – Rapid Bucureşti
SCM Gloria Buzău – Minaur Baia Mare
SCM Rm. Vâlcea – Dunărea Brăila
CSM Bucureşti – CSM Slatina