La finele săptămânii trecute, președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a postat un mesaj important pe pagina sa de Facebook. Social-democratul a anunțat că, în ședința de vineri, 30 iulie, instituția pe care o conduce a aprobat un ajutor financiar consistent pentru fotbalul județean.
„Am aprobat alocarea sumei de 234.558 lei pentru susținerea fotbalului vâlcean.
Mi-am dorit foarte mult ca echipele de fotbal să beneficieze de sprijin concret. Pe lângă susținerea baremurilor de arbitraj și a asistenței medicale, am vrut să venim cu ceva nou.
Banii aprobați se vor folosi pentru achiziționarea de echipamente sportive pentru 83 de echipe de fotbal din județ, membre afiliate AJF Vâlcea, precum și pentru achiziționarea unor dispozitive medicale (spray-uri antiinflamatoare) pentru intervenții în cazul accidentărilor.
Cred că este important ca tinerii să facă sport, iar noi, Consiliul Județean, vom continua să sprijinim financiar fotbalul, atât echipele de liga a 3-a, cât și cel județean, de masă”, a dezvăluit președintele CJV, Constantin Rădulescu, pe rețeaua de socializare.
Echipa de fotbal Minerul Costeşti va beneficia de sprijinul noului primar al localităţii, Vasile Borăscu. Liberalul a ţinut să menţioneze...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe