Fotbal Național

Echipele vâlcene şi-au aflat programul meciurilor din noua ediţie a Ligii a III-a. Vezi aici când vor avea loc partidele directe dintre acestea!

205Vizualizari
În urmă cu o săptămână, miercuri, 14 august, FRF a anunţat componenţa seriilor Ligii a III-a în sezonul 2024-2025. Marţi, 20 de august, înainte de prânz (ora 11.00), oficialii de la Casa Fotbalului au organizat şi tragerea la sorţi a programului competiţional din cele zece grupe ale ultimului eşalon naţional.
În Seria 8, în care au fost repartizate cele trei formaţii care vor reprezenta Vâlcea (SCM, Viitorul Dăeşti şi Sparta), FRF a ţinut cont de două solicitări ale echipelor noastre atunci când a stabilit „ţintarul”. Astfel, gruparea din Zăvoi a cerut să înceapă campionatul acasă, în timp ce nou-promovata a vrut să debuteze în deplasare. Mai mult decât atât, pentru că îşi dispută meciurile de pe teren propriu în acelaşi oraş, SCM şi Sparta au primit numere de ordine opuse, pentru a nu juca niciodată în aceeaşi rundă în Râmnic.
În ceea ce priveşte partidele directe dintre cele echipele vâlcene, prima va avea loc chiar în runda inaugurală, pe 30-31 august, între Viitorul Dăeşti şi Sparta. Apoi, în etapa a 5-a, pe 27-28 septembrie, va urma duelul dintre Viitorul Dăeşti şi SCM Rm. Vâlcea. În fine, ultimul derbi judeţean din Seria 8 este programat în etapa a 8-a, între SCM şi Sparta. În returul sezonului regular, partidele se vor disputa astfel: Sparta – Viitorul Dăeşti (etapa 10, pe 1-2 noiembrie), SCM – Viitorul Dăeşti (etapa 14, pe 29-30 noiembrie), Sparta – SCM (etapa 17, pe 7-8 martie 2025).
Programul complet al sezonului regular din Seria 8 a Ligii a III-a îl puteți găsi în ediția de marți, 27 august, a ziarului TRIBUNA VÂLCEANĂ.

LIGA A III-A • SERIA 8
Meciurile directe dintre echipele vâlcene

Etapa 1 (30-31 august 2024)
VIITORUL DĂEŞTI – SPARTA RM. VÂLCEA
Etapa 5 (27-28 septembrie 2024)
VIITORUL DĂEŞTI – SCM RM. VÂLCEA
Etapa 8 (18-19 octombrie 2024)
SCM RM. VÂLCEA – SPARTA RM. VÂLCEA
Etapa 10 (1-2 noiembrie 2024)
SPARTA RM. VÂLCEA – VIITORUL DĂEŞTI
Etapa 14 (29-30 noiembrie 2024)
SCM RM. VÂLCEA – VIITORUL DĂEŞTI
Etapa 17 (7-8 martie 2025)
SPARTA RM. VÂLCEA – SCM RM. VÂLCEA