Fotbal Diverse

Ecouri pozitive după meciul demonstrativ de old boys organizat de Dragoş Muscalu la Vlădeşti. „Ţeţe” Vlădoi: „„Iniţiativa a fost foarte bună”

327Vizualizari

În urmă cu o săptămână, mai precis sâmbătă, 6 iulie, Asociaţia Fair Play Vâlcea, reprezentată de Dragoş Muscalu, a organizat, pe cochetul stadion din Vlădeşti, un meci demonstrativ de fotbal în care s-au înfruntat o echipă de old boys a Vâlcii şi campioana acestei categorii de vârstă din Bucureşti, Union. Aşa cum am anunţat, duelul s-a încheiat cu victoria formaţiei noastre, cu scorul de 6-3 (după 1-1, la pauză). Golurile vâlcenilor au fost marcate de Dorin Rădoi (de la Viitorul Voiceşti) – 2, Cosmin Văcaru, Marius Pufu, Constantin Văduva („Neamţu”) şi Marius Voican (proprietarul Restaurantului Brother’s Pub). Partida a adunat pe teren mulţi dintre foştii fotbalişti de legendă ai Vâlcii (care au evoluat inclusiv la nivelul Ligii I), în timp ce, printre alţii, pentru formaţia din Capitală a evoluat şi Vali Bădoi, fost jucător la Rapid şi Steaua. Ecourile acestui meci demonstrativ nu s-au stins nici până în prezent, mulţi dintre actorii de pe teren ţinând să aprecieze ideea lui Dragoş Muscalu de a pune la punct un asemenea eveniment. Unul dintre cei care au fost încântaţi de organizarea partidei de la Vlădeşti a fost Marius „Ţeţe” Vlădoi, portar şi antrenor la Minerul Costeşti.

Marius „Ţeţe” Vlădoi: „Voi răspunde prezent şi în continuare la astfel de întâlniri cu foştii fotbalişti ai Vâlcii”

„Iniţiativa lui Dragoş Muscalu a fost foarte bună, iar reîntâlnirea pe teren cu câţiva dintre foştii fotbalişti ai Vâlcii a fost frumoasă. Ne mai întâlnim prin oraş, dar, de această dată, a fost o plăcere să jucăm împreună. Mai ales că, în formula de start, au apărut şi jucători de Liga I (Alin Pufu şi Dorin Rădoi), alături de alţii. Dacă ar mai fi venit Iulian Roşoagă şi Alin Savu, cu siguranţă ar fi crescut interesul pentru acest meci. Sper să mai aibă loc alte asemenea partide de old boys, chiar dacă unii jucători sunt prinşi pe la anumite cluburi şi e greu să găseşti o dată în care să-i poţi aduna pe toţi. Cred că vara e mai cel mai bine să organizezi asemenea evenimente, în week-end-uri, printre amicale, concedii şi vacanţe la mare. Măcar 15-16 jucători tot s-ar strânge, pentru un meci de old boys. De altfel, în toată ţara au loc asemenea partide demonstrative, am destui prieteni care se duc şi joacă în alte judeţe. Iar la Bucureşti, cum ne-au spus jucătorii de la Union, chiar există şi un campionat de old boys (40+). Ar fi interesant unul de genul acesta şi la Vâlcea, dar e extrem de greu de organizat. Sper să devină o obişnuiţă aceste meciuri şi să aibă loc periodic pe viitor. Şi Dragoş Muscalu mai trebuie ajutat pentru a organiza asemenea evenimente, deoarece nu e deloc uşor să te zbaţi pentru a strânge atâţia jucători la un loc. Acum, el a avut sprijin şi din partea lui Marius Voican, de la Brother’s Pub, care a susţinut proiectul acesta! În ceea ce mă priveşte, voi mai răspunde prezent şi în continuare la astfel de întâlniri, în funcţie şi de timpul pe care îl voi avea la dispoziţie”, a subliniat „Ţeţe” Vlădoi.