vineri, aprilie 17, 2026
Diverse

Ediţia a treia a evenimentului „ACASĂ – Parcurs artistic în casele deschise din Grebleşti” se va desfășura în week-end

497Vizualizari
La finele săptămânii, în perioada 1-3 august, la Câineni, se va desfăşura cea de-a treia ediţie a evenimentului „ACASĂ – Parcurs artistic în casele deschide din Grebleşti”. Și în acest an, vor fi organizate o serie de activități pentru copii (ateliere creative despre monumentele satului), la care se adaugă expoziţii de artă plastică, vernisaje de pictură, concerte și conferințe, întâlniri literare, dar și un spectacol de muzică tradițională românească. Manifestările vor avea loc la Căminul Cultural din Greblești, dar și în incinta unor case din localitatea administrată de primarul Ion Nicolae.

„Satul românesc este calea spre o viață mai bună, mai sănătoasă, mai respectuoasă față de natură, față de trecut și față de viitor”

„Aventura de ACASĂ, parcurs artistic în casele deschise din Greblești, în Ţara Loviştei, continuă şi în acest an. Vă invităm cu drag la Greblești, unde veți descoperi un program excepțional ce include expoziții de artă contemporană, ateliere creative pentru copii, concerte, conferințe și lecturi de texte destinate punerii în valoare a bogăției arhitecturii rurale și a spiritului românesc! Păstrător al unui patrimoniu arhitectural extraordinar, satul românesc este oglinda istoriei noastre și a genialității constructorilor țărani. Este calea spre o viață mai bună, mai sănătoasă, mai respectuoasă față de natură, față de trecut și față de viitor”, au transmis organizatorii evenimentului de la Câineni.
„Timp de două zile, Arthis – Casa de Cultură Belgo-Română din Bruxelles, Galeria La Noi, La Greblești!, Uniunea Artiștilor Plastici din România, Filiala Râmnicu Vâlcea a UAP, Primăria Câineni, Școala Gimnazială General David Praporgescu din Câineni, parohiile din Câineni și, nu în ultimul rând, locuitorii pasionați din acest sat vor invita publicul să redescopere comori ascunse ale arhitecturii rurale din acest colț de rai, puse în valoare de creativitatea artiștilor contemporani. Vom avea ocazia să admirăm lucrările pictorilor Angela Tomaselli, Gheorghe Dican, Corina Croitoru, Gina Baranovschi, Olga Popescu, Ciprian Muntiu, Sorin Han, Vasile Sarcă, Laura Stoian, Ştefania Prujoiu, Gabriela Munteanu, Alexandra Pieptea, Sorin Dumitrescu Mihăeşti, precum și ale artiștilor iconari Gabriela Popescu, Elena Dican, Elena Radu, Alina Cristea, Mioara Comănescu, Aritina Florescu, Marlena Târcavu, Costel Ţanea, familia Filigean și ale copiilor din Câineni”, au mai dezvăluit organizatorii evenimentului „ACASĂ – Parcurs artistic în casele deschide din Grebleşti”.

„Parcursul artistic în casele din Grebleşti este o pledoarie pentru redescoperirea patrimoniului arhitectural rural”

„În case răcoroase, cu prispe și cerdacuri din lemn, în beciuri boltite sau pătuluri ce miros a fân proaspăt cosit, în răcoarea bisericuței din sat, la obștea moșnenilor, pe ulițe pietruite ce urcă şi coboară, străjuite de pomi roditori și miresme de flori îmbietoare, artiști de renume internațional au găsit loc pentru expoziții inedite, pline de culoare și iubire de frumos. Parcursul artistic în casele din Grebleşti, comuna Câineni, județul Vâlcea, este o pledoarie pentru redescoperirea patrimoniului arhitectural rural, îmbogățit de talentul și creativitatea artiștilor plastici, este îmbinarea trecutului nostru cu viziunea artistică a contemporaneității. Într-o atmosferă de convivialitate, Traian Dobrinescu, Ion Predescu, Elena Dican, Florentin Sorescu, Artema Burneci și Carmen Drăghici Hopârtean, scriitori invitați „Acasă, la noi la Greblești”, vor prezenta publicului texte publicate sau în curs de publicare. Gazdele noastre de anul acesta, familia preot Daniel Negoescu, Carmen și Liviu Hopârtean, Adeluța Frântu, familia Gheorghe și Milica Rebegel, Casa Daneș, Elena Pavel Rebegel, Căminul cultural Greblești, Şcoala și grădinița veche din Greblești, Parohia din Greblești, Obștea moșnenilor din Greblești, vă așteapta cu bucuria revederii sau a unei noi întâlniri. Haideți la noi, ACASĂ, la Greblești!”, au mai precizat organizatorii manifestărilor de la Câineni.
Evenimentul „ACASĂ – Parcurs artistic în casele deschide din Grebleşti” este organizat de Arthis – Casa de Cultură Belgo-Română din Bruxelles, Galeria „La Noi, La Greblești!”, Uniunea Artiștilor Plastici din România, Filiala Râmnicu Vâlcea a UAP din România, Primăria Câineni, UZPR, Şcoala Gimnazială General David Praporgescu Câineni, Parohia Greblești, Parohia Câineni I. Evenimentul este susţinut de firma Boromir, Hotelul Class, Milica şi Gheorghe Rebegel.

ACASĂ – Parcurs artistic în casele deschise din Greblești
Ediţia a 3-a (1-3 august 2025)

Programul evenimentului:

• 1 august – Monumentele satului, ateliere creative pentru copii cu Loredana Talpoș și Liviu Hopârtean
• 2-3 august – Expoziții de artă plastică, concerte și conferințe; Expoziţie de grup „Colecţia”
• 2 august, ora 14.00 – Vernisaj – Căminul Cultural Greblești, str. Bisericii, nr. 8
• 2 august, ora 16.30 – Conferință-dezbatere, în colaborare cu UZPR: Patrimoniul rural construit din România – Greblești, Strada Blănete, nr. 3
• 2 august, ora 19.00 – Spectacol de muzică tradițională românească – Căminul cultural Greblești, str. Bisericii, nr. 8 – Intrare liberă
• 3 august, ora 16.00 – Întâlniri literare – Greblești, Strada Blănete, nr. 3 – Invitați: Florentin Sorescu, Artema Burneci, Elena Dican, Traian Dobrinescu, Ion Predescu şi Carmen Hopârtean