Fotbal Județean

Ediţia de vara aceasta a Cupei Olteţul, de la Zătreni, va avea loc pe 4 sau 11 august

890Vizualizari

Şi vara aceasta, Nicolae Vâlcu intenţionează să organizeze o nouă ediţie a Cupei Olteţul, care va fi cea de-a V-a din istorie. Competiţia amicală de la Zătreni e programată să aibă loc duminică, 4 august. Antrenorul din sudul judeţului spune însă că e posibil să amâne mini-turneul cu o săptămână, până pe 11 august, dacă primarul Constantin Liţoiu nu va organiza Ziua Comunei Zătreni pe stadionul de fotbal. „În cazul în care, pe 11 august, Primăria Zătreni nu va mai derula evenimentele din cadrul Zilei Comunei pe terenul de fotbal, ci în altă parte, atunci Cupa Olteţul va avea loc odată cu Ziua Comunei, ceea ce ar fi un lucru foarte frumos. Prima variantă e însă 4 august”, a subliniat Vâlcu.
La ediţia din acest an a Cupei Olteţul vor fi prezente două echipe din Zătreni (cea actuală şi una de old boys, alcătuită din foştii jucători din generaţia ’90), alături de Faurul Livezi şi Olteţul Sineşti. „Am vorbit deja cu reprezentanţii formaţiilor invitate, iar aceştia mi-au confirmat că ne vor onora cu prezenţa. Am cumpărat cupele, medaliile şi diplomele, iar în continuare mă voi ocupa să fac rost şi de nişte sponsorizări în bani, pentru cheful de după turneu. În funcţie de cât voi strânge, voi şti şi ce le vom putea oferi echipelor participante la final!”, a adăugat Nicolae Vâlcu.