Handbal

EHF a stabilit „ţintarul” sferturilor Ligii Europene! Meciurile dintre SCM Rm. Vâlcea şi Nykobing Falster vor avea loc pe…

475Vizualizari
SCM Rm. Vâlcea s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Europene, după ce a ocupat locul 2 în Grupa D, în spatele echipei Thuringer HC (din Germania). În următoarea fază a competiţiei, formaţia din Sala Traian o va înfrunta pe Nykobing Falster (din Danemarca), grupare care a câştigat Grupa C. Săptămâna trecută, „municipalele” au aflat şi când se vor disputa meciurile din dubla manşă cu echipa nordică. Astfel, potrivit site-ului oficial al EHF, dedicat competiţiilor continentatle de handbal feminin, turul va avea loc sâmbătă, 18 martie, de la ora 17.00, la Rm. Vâlcea, iar returul e programat duminică, 26 martie, de la ora 19.00, la Naestved. Orele de start prezentate mai înainte corespund fusului orar din România.
Practic, în condiţiile în care Liga Florilor este întreruptă în această perioadă, pentru SCM Rm. Vâlcea, meciul cu Dacia Mioveni, din week-end-ul trecut, a fost ultimul pe care l-a mai disputat în faţa propriilor suporteri, până la duelul cu Nykobing Falster. Elevele lui Bent Dahl vor mai avea de jucat o singură partidă până atunci, care va fi una de gală. Iar asta deoarece handbalistele din Sala Traian o vor întâlni chiar pe lidera ierarhiei, CSM Bucureşti, în deplasare, în etapa a 18-a a campionatului intern. Confruntarea cu gruparea din Capitală va avea loc marţi, 14 martie, de la ora 17.30.

HANDBAL FEMININ • LIGA EUROPEANĂ

Sferturi de finală / Tur

Sâmbătă, 18 martie
SCM RM. VÂLCEA – NYKOBING FALSTER (17.00)
SIOFOK KC – IKAST HANDBOLD (21.00)
Duminică, 19 martie
LES NEPTUNES DE NANTES – BORUSSIA DORTMUND (17.00)
SOLA HK – THURINGER HC (19.00)

Sferturi de finală / Retur

Sâmbătă, 25 martie
BORUSSIA DORTMUND – LES NEPTUNES DE NANTES (19.00)
IKAST HANDBOLD – SIOFOK KC (21.00)
Duminică, 26 martie
THURINGER HC – SOLA HK (17.00)
NYKOBING FALSTER – SCM RM. VÂLCEA (19.00)
• Echipele clasate pe locurile 2 în cele patru grupe din faza precedentă sunt gazde în manşa tur, iar cele de pe locurile 1 vor juca pe teren propriu în manşa retur.
• În acest sezon, Final Four-ul Ligii Europene va avea loc pe 13-14 mai, în oraşul Graz (din Austria), în „Raiffeisen Sportpark”, o sală cu o capacitate de 3000 de locuri.
• Orele de start corespund fusului orar din România.
• Programul meciurilor se poate modifica în zilele următoare.